Pelerinajul de Florii, care se practica in primele veacuri la Ierusalim si in alte orase (1), a devenit astazi o traditie. Desi nu este mentionat in cartile de slujbe liturgice ale Bisericii Ortodoxe, el este legat, totusi, de momentele liturgice ale sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim, numita si Duminica Stalparilor sau a Floriilor. De aceea, pe durata acestui pelerinaj se folosesc numai texte liturgice legate de sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim.

 

Pelerinajul de Florii incepe dupa vecernia din Sambata lui Lazar si vesteste sarbatoarea Intrarii triumfale a Domnului in Ierusalim. Acest pelerinaj duhovnicesc are loc dupa ce s-au terminat cele patruzeci de zile de post, numit si Postul Paresimilor, cand ne pregatim sa intram in taina Saptamanii Sfintelor Patimi ale Mantuitorului Iisus Hristos.

 

Pelerinajul de Florii ne aminteste, asadar, ca si Evangheliile (vezi Matei 12, 1-10 si Ioan 12, 12-18) si cartile de slujba ale Bisericii Ortodoxe, ca Mantuitorul S-a urcat la Ierusalim pentru ca apoi, in saptamana urmatoare, sa patimeasca multe suferinte culminand cu suirea sau Rastignirea Sa pe Cruce (vezi Ioan 2, 13 si 3, 14).

 

Pelerinajul de Florii, ca si cartile de slujba, vesteste legatura duhovniceasca dintre Sambata invierii lui Lazar, urmata de Duminica Intrarii Domnului in Ierusalimul pamantesc, si Sambata Mare a odihnei Domnului in mormant, urmata de Duminica Invierii Domnului ca intrare a Sa cu trupul inviat in Ierusalimul ceresc, in viata cea fara de moarte, in Imparatia lui Dumnezeu sau a Preasfintei Treimi.

 

Pelerinajul de Florii este, de fapt, o prevestire a biruintei lui Hristos asupra pacatului, asupra mortii si asupra iadului, prin Invierea Sa din morti. Pelerinajul de Florii, ca si cartile de slujbe ortodoxe, vesteste legatura dintre Taina Crucii si a Invierii Domnului, dintre intrarea Domnului in Ierusalimul pamantesc, ca sa patimeasca ‘pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire’, si intrarea Domnului in Ierusalimul ceresc, ca sa ne daruiasca noua viata si bucurie vesnica.

 

In orice oras sau localitate s-ar desfasura el, si oricate opriri ar cuprinde, Pelerinajul de Florii trebuie sa inceapa intr-o biserica si sa se incheie intr-o alta biserica. De ce? Pentru ca taina Ierusalimului ceresc sau taina Noului Ierusalim (vezi Apocalipsa 21, 2) este acum continuta ca arvuna in fiecare biserica ortodoxa sfintita, dupa cum se spune in Slujba de sfintire a noii biserici cand se canta: ‘Innoieste-te, innoieste-te, Noule Ierusalime (…), ca slava Domnului peste tine a stralucit. Aceasta casa, Tatal a zidit-o; aceasta casa, Fiul a intarit-o; aceasta casa, Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o si a sfintit sufletele noastre’.

 

Vedem, asadar, ca rostul Bisericii in lume este sa ne pregateasca pentru inviere si pentru intrarea in Ierusalimul ceresc. De aceea, in timpul Slujbei de Inviere, in noaptea de Pasti si in toata Saptamana Luminata cantam o alta cantare ce se refera la Ierusalimul ceresc, dar si la Maica Domnului ca Maica a lui Hristos si icoana vie a Bisericii Sale: ‘Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit! Salta acum si te bucura, Sioane! Iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau!’

 

Pentru ca Biserica poarta in ea taina Ierusalimului ceresc si ne pregateste pentru inviere sau pentru Paste, adica pentru trecerea de la pacat la sfintenie, de la moarte la viata si de pe pamant la cer, ea a fost numita ‘Laboratorul Invierii’ (Sf. Maxim Marturisitorul - sec. VI).

 

Pelerinajul de Florii este un semn de credinta si speranta; el ne cheama la un pelerinaj interior, al sufletului, la o inaintare duhovniceasca spre inviere. Pelerinajul de Florii, ca o procesiune a comuniunii si comunitatii ecleziale, dar si ca o calatorie-trecere a noastra prin cetate, este si simbol al vietii noastre trecatoare, sedere provizorie intr-o cetate a patriei pamantesti spre mutare in cetatea netrecatoare din ceruri, dupa cum ne invata Sfantul Pavel, Apostolul Neamurilor, zicand: ‘N-avem cetate statatoare aici, ci cautam pe aceea ce va sa fie’ (Evrei 13, 14) sau ca ‘cetatea noastra este in ceruri’ (Filipeni 3, 20).

 

Pelerinajul de Florii care ne pregateste pentru a inainta spre Sfintele Pasti ne cheama sa meditam la trecerea noastra prin viata si prin lume. Cand purtam in maini lumanari si flori, sa ne gandim cata lumina am adunat in sufletele noastre si cata lumina raspandim in jurul nostru sau lasam in urma noastra, cand trecem dintr-o cetate in cealalta. Sa ne intrebam cate flori frumoase ca gesturi si fapte bune am primit in cetatea pamanteasca si cate flori in crestere lasam in urma noastra? Astfel, pelerinajul nostru catre Ierusalimul ceresc incepe mai intai in sufletele noastre, pe ‘calea credintei’, adunand florile faptelor bune pentru intalnirea cu Hristos Domnul, Cel ce a facut din Crucea Sa scara de inviere pentru noi si din Invierea Sa, inceputul vietii noastre vesnice.

 

Pelerinajul de Florii ne aminteste de iubirea lui Hristos fata de prietenul Sau Lazar, si fata de surorile acestuia, Marta si Maria. Sfanta Evanghelie dupa Ioan ne spune ca, vazandu-l mort pe Lazar, ‘Iisus a lacrimat’ (Ioan 11, 35), iar iudeii se mirau zicand: ‘Iata cat de mult il iubea’ (Ioan 11, 36). Iubirea lui Hristos pentru prietenul Sau Lazar cuprinde peste timp pe toti cei ce prin credinta sunt prietenii Lui. De aceea, cantarea numita tropar, care se canta la Sarbatoarea Floriilor, arata legatura intre invierea lui Lazar din sambata Floriilor si invierea cea de obste, a tuturor oamenilor: ‘Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii semnele biruintei purtand, tie Biruitorul mortii cantam: Osana, Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel ce vii intru numele Domnului’.

 

Hristos Cel ce a inviat din morti pe prietenul Sau Lazar, va invia pe toti oamenii la venirea Sa intru slava, iar celor ce au crezut in El si L-au iubit, prin rugaciune si fapte bune, le va darui bucuria Sa cea vesnica. Iata de ce Pelerinajul de Florii este si un pelerinaj al prieteniei cu Hristos si cu toti cei care-L iubesc pe El, un semn al bucuriei intru credinta. Credinciosii care participa cu credinta si dragoste la Pelerinajul de Florii sunt prieteni ai ‘Mielului-Hristos’, Cel ce Se aduce pe Sine ca jertfa de Paste, pentru pacatele noastre. Dar, ‘Mielul-Hristos’ este in acelasi timp ‘Mirele Bisericii’, Cel ce daruieste Miresei Sale bucuria invierii si a vietii vesnice (vezi Ioan 3, 29; 2 Corinteni 11, 2; Galateni 4, 27; Apocalipsa 21, 2).

 

In acest inteles, Pelerinajul de Florii este o marturie a prieteniei, a fratietatii si a bucuriei in Hristos Domnul. El aduna intru bucurie preoti, credinciosi si credincioase din diferite parohii, copii, tineri si varstnici, oameni simpli si oameni de vaza din cetate, ca sa aduca rugaciuni si cantari de lauda lui Hristos, Iubitorul de oameni si Biruitorul mortii.

 

Pelerinajul de Florii ne elibereaza de rutina, monotonie si izolare, intrucat da nastere la un eveniment nou, de bucurie si sarbatoare in cetate. El constituie o comuniune in procesiune, o adunare in miscare, simbol al Bisericii in misiune, care prin rugaciune si prin cantare cheama binecuvantarea lui Dumnezeu asupra orasului intreg. Astfel, Pelerinajul de Florii este o binecuvantare pentru cetate, un semn al libertatii de-a cauta sfintenia si omenia, pacea si bucuria.

 

Pelerinajul de Florii are loc dupa incheierea Postului de patruzeci de zile, post al pocaintei si al milosteniei. Icoanele si florile purtate in procesiune simbolizeaza lumina si virtutile adunate in suflet prin nevointele postului. Cu ele intampinam pe Hristos ‘Cel ce vine in numele Domnului’ si in sufletul omului, ca sa-i vindece acestuia patimile cele rele cu jertfa Sfintelor Sale Patimi sau Patimiri si sa-i daruiasca slavita bucurie a Sfintelor Pasti. Folosul duhovnicesc al Pelerinajului poate fi cuprins in cuvinte simple: o procesiune de marturisire a credintei, o intarire in fratietate a parohiilor, un semn al libertatii si dorintei de-a cauta sfintenia, un prilej de a medita asupra vietii noastre ca trecere, o prevestire a Sfintelor Pasti, o binecuvantare pentru cetate si o bucurie de sarbatoare crestina.

 

NOTA:

1. Sfantul Ioan Gura de Aur, in predica rostita cu prilejul Sarbatorii Floriilor (In Ramos Palmarum, P.G. t. 59, col. 703-708; sit. 61, col. 715-720) si in Omilia la cuvintele: ‘Lauda, suflete al meu, pe Domnul’ (Psalm 145, 1), zice: ‘Caci nu dintr-o singura cetate iesim cei ce intampinam astazi pe Hristos si nu numai din Ierusalim, ci din toata lumea cea preaplina de popor a Bisericii din toate partile ies cei ce intampina pe Hristos, purtand si clatinand nu ramuri de frunze, ci aducand ca dar lui Hristos mila, omenie, virtute, postire, lacrimi, rugaciuni, privegheri si tot felul de cinstire’ (Omilia la Psalmul 145, P.G. t.55, col. 520, cf. Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generala, Bucuresti, 1993, p. 171, n.s. 3). Parintele Ene Braniste mai consemneaza ca aceasta Duminica a Intrarii Domnului in Ierusalim se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez sau a celor ce se pregateau pentru luminare, deoarece catehumenii care au fost admisi la Botez mergeau la episcop, iar el le dadea sa invete Crezul sau Simbolul Credintei. Aceeasi Duminica se mai numea si Duminica gratierilor pentru ca atunci imparatii acordau gratieri. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor simbolizeaza biruinta asupra mortii prin invierea lui Lazar si prevestesc biruinta asupra mortii prin Invierea lui Hristos. In trecut, atat la Bizant cat si in Tarile Romane, la Sarbatoarea Floriilor participau imparatii sau domnitorii impreuna cu inalti demnitari carora, in biserica, li se imparteau faclii aprinse ca la Pasti. (cf. Ene Braniste, op. cit., p. 172).

 

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane