Lui George Enescu i s-a reproșat, de-a lungul timpului, că ar fi fost "cu desăvârșire naiv într-ale politicii". Nu a fost deloc așa, însă comuniștii s-au străduit din răsputeri să se folosească de renumele său. Lumea întreagă îl venera pe compozitorul născut în Liveni, scenele de pe toate continentele (din URSS până în SUA) răsunau de muzica sa. Comuniștii făceau tot ce le stătea în putere pentru a se folosi de Enescu. Lovitura cea mai mare a fost atunci când, în 1946, George Enescu avea să părăsească pentru totdeauna pământul natal.
Îndârjirea și încrâncenarea comuniștilor au atins, însă, cote greu de imaginat. La moartea artistului, în 4 mai 1955, s-a petrecut un fapt care multă vreme a fost învăluit în mister. Trupul neînsuflețit al lui Enescu era cât pe ce să fie răpit de comuniștii români, de la Hotel Atala, din Paris. Muzicologul Viorel Cosma confirmă, pentru Formula AS, că povestea a fost reală: "E adevarat. Situatia a fost insa limpezita de Maruca. Imediat ce a aflat, dimineata, ca Enescu a murit, a fugit la notar cu ultimul lui testament, facut la rugamintea ei, prin care o instituia ca legatara universala, anuland orice document anterior. Mai tarziu, doi membri ai Ambasadei Romaniei la Paris s-au prezentat la hotel, cerand proprietarului sa li se predea corpul lui Enescu, argumentand ca face parte din patrimoniul Romaniei. Maruca i-a lamurit ca Enescu plecase definitiv din tara din cauza regimului totalitar si ca nici prin gand nu-i trecea sa se intoarca in patrie. Numai ca, nesatisfacuti, trimisii Ambasadei au ramas la hotel si au inceput sa dea tarcoale. Marucai i-a fost teama sa transporte cosciugul la Biserica Romana, ca sa nu fie rapit pe drum. Prin urmare, directorul hotelului a chemat politia ca sa stea de paza. Intr-un final, pe data de 7 mai, Enescu a fost inhumat, cu slujba religioasa, la cimitirul "Pere Lachaise", pe aceeasi "stradela" cu Georges Bizet. Initial, pe placa lui scria: Georges Enesco, Compositeur, Membre de l'Institut Commandeur De La Legion D'Honneur 1881-1955. Din pacate, nici o mentiune ca a fost roman!".
Casa, comuniștii și muzicologul!
Cu mai bine de un an înainte de moartea lui George Enescu (martie 1954), Sfatul Raional Dorohoi transmite către Direcția Muzee și Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii o notă informativă asupra casei compozitorului George Enescu din orașul Dorohoi, dar și asupra casei de la Liveni. Din adresa respectivă (nr.3339 din 24 martie 1954) aflăm că, "din eroare, casa de la Liveni unde s-a născut George Enescu a fost stricată de autoritățile Sfatului Popular în 1949".
Pe 17 mai 1955 (la două săptămâni de la trecerea în veșnicie a compozitorului George Enescu), Sfatul Popular Dorohoi scrie o nouă adresă către ministerul Culturii (Serviciul Muzee și Monumente Istorice), de această dată formulând o serie de propuneri privind înființarea caselor memoriale George Enescu în localitățile Liveni și Dorohoi. Adresa nr.5052, din 17 mai 1955, face referire în special la locul nașterii compozitorului, acolo unde casa fusese demolată în întregime. Autoritățile dorohoiene propuneau ca acea casă să fie reconstruită cu sprijinul Întreprinderii Regionale de Construcții Suceava, din fondurile Secției Culturale. Acțiunea de reconstrucție se baza pe datele exacte, în dimensiuni, ale fostei case, publicate în cartea preotului Hodoroabă – George Enescu. Contribuții la cunoașterea vieții sale. Cu 16 clișee în text. De asemenea, dorohoienii mai precizau că, pe peretele casei ce avea să se construiască din nou, se va pune și o placă comemorativă cu inscripția: Aici s-a născut în anul 1881 marele nostru compozitor și violonist George Enescu.
După aproape trei săptămâni, Ministerul Culturii își dă acordul cu privire la propunerile formulate de către autoritățile dorohoiene privind obiectivele memoriale George Enescu din Liveni și Dorohoi. Prin adresa 7227, din 11 iunie 1955, Ministerul Culturii dispune ca, la Liveni, casa să fie reconstruită de către Secțiunea Culturală Raională, pe locul unde a fost, având aceleași dimensiuni și același material la fel cu casa veche care a fost demolată. Mai mult, se arată în adresa Ministerului, "planurile și devizul vor fi întocmite de către Serviciul Regional de Arhitectură, după urmele fundațiilor vechi, fotografiile existente și după mărturia vecinilor care au cunoscut casa veche". Inscripția, în schimb, va fi stabilită de comun acord cu Academia RPR și cu Uniunea Compozitorilor. În aceeași adresă, Ministerul Culturii își exprimă acordul ca în locuința din Dorohoi să se amenajeze o casă memorială care să adăpostească tot mobilierul autentic ce se găsește în localitate (cf. Muzeul Județean Botoșani - "Memoria arhivelor botoșănene. George Enescu", Editura PIM, Iași, 2016)
Urmare a acestei adrese, la Dorohoi sosește, două săptămâni mai târziu, reprezentantul Uniunii Compozitorilor din RPR, Viorel Cosma (30 martie 1923 - 15 august 2017), care participă la o ședință cu autoritățile locale, la care este prezent și pictorul botoșănean Constantin Radinschi (1920-2003).
În ședința din 25 iulie 1955, muzicologul Viorel Cosma propune refacerea casei și împrejmuirea ei, precum și refacerea puțului din curtea de la Liveni. Mai mult, reprezentantul Uniunii Compozitorilor solicită și amenajarea unui cămin cultural la Liveni, iar între timp electrificarea satului. Dar, surprinzător, în procesul-verbal al ședinței se mai consemnează (cu sublinierea textului): "La Mihăileni este casa mamei compozitorului și trebuie ca acesteia să i se acorde o atenție deosebită. Se va îngriji mormântul mamei maestrului de la Mihăileni".
În fața reprezentantului Uniunii Compozitorilor, tovarășii de la Raionul Muncitoresc Român au avut imediat obiecții: este nevoie de aprobare de la partid (Tov. Bortaș spune că "asupra acțiunii lui George Enescu, refacerea casei din Liveni, agitație vizuală, pomenire ș.a. trebuie să primească scris de la forurile politice superioare").
Propunerile clare ale lui Viorel Cosma au stârnit și iritarea tovarășilor de la Dorohoi, care au reproșat, prin vocea tov. Latiș, că "tov. Cozma a venit la Dorohoi cu o atitudine de sus și spunând că nu s-a făcut nimic pentru G. Enescu". Tovarășul, de altfel, este de acord cu propunerile, mai puțin cu una dintre ele: "Nu sunt de acord să acționăm noi pentru a face parastasuri". La care adaugă: "Ar fi bine ca această problemă să fie cunoscută și de regiunea de partid".
Ședința este una destul de încordată. Muzicologul Viorel Cosma își exprimă nemulțumirea, stare care rămâne, și ea, consemnată înprocesul-verbal: "Tov. Cozma spune că a fost foarte nervos din cauza celor constatate pe teren". I se reproșează, din nou, muzicologului, tonul folosit: Tov. Lazarovici (de la Sfatul Popular Raional) spune că "tov. Cozma a vorbit cu ton de comandă, când poate era mai bine să discutăm tovărășește".
Pictorul C. Radinschi propune ca, pentru casa de la Liveni, să se trimită de la București un arhitect care să studieze după documente existente (fotografii și mărturii), cum a arătat casa din Liveni înainte de a se demola, să se execute un plan și să se arate ce fonduri sunt necesare.
După numai patru zile, administrația dorohoiană înaintează o adresă către Ministerul Culturii (nr.8048 din 29 iulie 1955), în care sunt precizate, pe scurt, lucrările și sumele aferente în vederea amenajării caselor memoriale din Liveni și Dorohoi. Astfel, pentru reconstruirea casei natale de la Liveni, împrejmuirea cu gard și refacerea unei fântâni în fosta grădină, suma necesară ajunge la 30.000 de lei. Se solicită, de asemenea, ca de la București să se trimită un arhitect care să execute planul de refacere a casei. Pentru un cămin cultural la Liveni, se cere suma de 60.000 de lei.
Mobilizare pentru inaugurarea casei: Drumuri, șanțuri, borne!
O zi după formularea adresei, Sfatul Popular Raional Dorohoi emite decizia nr. 168 (din 30 iulie 1955), prin care, la Art I, se stabilește că fostul sat Liveni, din comuna Cracalia, în prezent denumit Gh. Doja, se va numi satul George Enescu.
Mobilizarea pentru reconstrucția casei de la Liveni continuă, în prima jumătate a lunii august constituindu-se la nivelul Ministerului Culturii o comisie care, alături de autoritățile din Dorohoi, cu sprijinul Raionului și Regiunii PMR, formulează măsurile concrete pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor partidului și guvernului în problema George Enescu. Din procesul-verbal în care sunt consemnate aceste măsuri, aflăm și că în rândul sătenilor "s-a constatat o stare de spirit de pioasă admirație pentru George Enescu și de dispreț și desconsiderare pentru cei care au dărâmat casa de naștere a maestrului". Reconstrucția casei nu merge atât de ușor cum s-ar fi așteptat tovarășii de partid, intervenind pe parcurs și probleme legate de terenul pe care urma să se execute reconstrucția.
Pe 18 august 1957 are loc festivitatea deschiderii Casei-Muzeu George Enescu din Dorohoi, iar un an mai târziu – 17 august 1958 – este anunțată inaugurarea Casei muzeu George Enescu din satul George Enescu (Liveni).
În 1965, la împlinirea a 10 ani de la moartea compozitorului, Sfatul Popular Raional Raional Dorohoi emite un Plan de măsuri privind organizarea comemorării.
Aflăm astfel că, prin secția de drumuri a Sfatului Popular Raional, se vor lua măsuri de nivelare a traseelor Dorohoi – Dragulea și Dorohoi – Cracalia și așternerea de pietriș acolo unde se simte nevoia. De asemenea, pe porțiunea de drum Dragulea – G. Enescu și Cracalia – G. Enescu se va așterne un strat gros de pietriș, care să fie presat cu compresorul. Se vor completa locurile libere cu pomi și vor fi văruiți pomii existenți. Se mai au în vedere: șanțurile și bornele kilometrice, tablele indicatoare, panourile din intersecții.
Paris, 1955. În noaptea de 4 spre 5 mai, George Enescu a plecat la Domnul împăcat, spovedit şi împărtăşit. Peste trei zile a fost dus la Biserica românească din Paris, unde i-a fost săvârşită slujba religioasă ortodoxă, după care a fost îngropat în cimitirul istoric "Pere Lachaise". Ceruse în testament să fie înmormântat creștinește. Gândul l-a purtat mereu către Moldova, unde tradiția spune că la înmormântare se împarte pomană pentru sufletul celui plecat. "Doresc ca înmormântarea mea să fie cât mai simplă. În schimb, să se dea cât mai multe pomeni şi daruri", spunea Enescu, pentru care arta nu a fost niciodată mai presus de credință: "Cum cred în muzica pe care am iubit-o, atât cred şi în Dumnezeu, care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii un adevărat naiv, ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însusi faptul că e invizibil ne face să-L adorăm".
Ce ne-a rămas de la George Enescu? O muzică de geniu și amintiri în inimile oamenilor care l-au cunoscut. A clădit frumosul în oameni la fel cum a compus muzică. Cine l-a cunoscut a trăit miracolul frumuseții umane.