(FOTO) Peste 60 de meșteri populari au fost prezenți la cea de-a XIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și al Primăriei Botoșani, a organizat cea a XIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, în perioada 6-8 august 2021, pe Pietonalul Unirii din Botoșani.

Prin acest târg organizatorii și-au propus valorificarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale autentice care aparțin culturii populare.

Au participat peste 60 de meșteri populari din Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Vaslui, Argeș, Vâlcea, Covasna, Harghita, Brașov și Republica Moldova, care au adus în fața publicului meșteșugurile tradiționale: olărit, prelucrarea artistică a lemnului, prelucrarea pieilor, industrie casnică, încondeiatul ouălor alături de icoanele pe lemn și sticlă, împletituri din nuiele, pănuși, paie și sfoară, confecționarea măștilor și confecționarea instrumentelor muzicale.

Deschiderea oficială a avut loc vineri, 6 august, la ora 13.

DĂNUȚA STAN (Bălușeni, Botoșani)

ANDRONACHE NICULINA ȘI RALUCA (Vorona, Botoșani)

SILION GEORGETA ȘI DUMITRU (Tocileni, Botoșani)

VĂNUȘCĂ DANIELA ȘI VASILE (Todireni, Botoșani)

AIACOBOAIE MIHAELA ȘI VIOREL (Ibănești, Botoșani)

CIUBOTARIȚA CONSTANIN ȘI EMILIA (Joldești, Botoșani)

ȚÂRLIMAN ILEANA (Ibănești, Botoșani)

ALEXA LIDIA (Botoșani)

VATAVU OLIMPIA (Botoșani)

TCACIUC ANIȘOARA (Botoșani)

TIMOFCIUC PETRICĂ (Botoșani)

MATRAȘ LUCREȚIA (Vorona, Botoșani)

PUFLEA LUCIAN (Vlădeni, Botoșani)

GHILEAN FLORICA (Vlădeni, Botoșani)

ZOIȚANU MARIA (Ungureni, Botoșani)

COJOCARU MARIA (Ungureni, Botoșani)

MATEI CAMELIA (Adășeni, Botoșani)

COBÂLĂ LITIZIA (Avrămeni, Botoșani)

NISTOR CELICA IULIANA (Rogojești, Botoșani)

BÂLBĂ MARIA (Rogojești, Botoșani)

COJOCARIU ECATERINA (Botoșani)

PR. IONIȚĂ VASILE (Dumbrăveni, Suceava)

CRAMARIUC FLORIN (Șcheia, Suceava)

MOLDOVAN VIRGIL (Gura Humorului, Suceava)

PAVĂL EMA (Suceava)

CAZAC ANA (Gura Humorului, Suceava)

GHEORGHIAN ELENA (Suceava)

GAVRILIU CRISTI (Suceava)

DOBRESENCIUC VERONICA ( Suceava)

PAȘANIUC SORIN și IRINA (Iași)

ILIOAIA ION și VIORICA (Ruginoasa, Iași)

UHRENCIUC VALENTINA (Moșna, Iași)

VÂLCU VASILE (Iași)

TUDOSE LUMINIȚA (Iași)

ROBU IOAN (Iași)

TOFAN MIRCEA și MARIANA (Huși, Vaslui)

SAMSON ALINA (Ruseni, Neamț)

NEAMȚU MARIA (Nemțișor, Neamț)

TODICI MARIA (Pipirig, Neamț)

CIOROBA GHEORGHE (Breaza, Prahova)

GHIȚĂ ION și VIRGINIA (Brașov)

ONU ANDREI (Bascov, Argeș)

BÎSCU ION și ANA (Horezu, Vâlcea)

GUȘATU IORDAN ( Băbeni, Vâlcea)

MOLNOS JOZSEF și IULIANA (Corund, Harghita)

JANO JOZSEF (Sfântu Gheorghe, Covasna)

KOVACS ISTVAN (Sfântu Gheorghe, Covasna)

KIS DANIEL (Sfântu Gheorghe, Covasna)

GÂRLOVAN LUDMILA (Chișinău, Republica Moldova)

ALEXEEV MAXIM (Dubăsari, Republica Moldova)

PARLUI VITALIE și VICTORIA (Chișinău, Republica Moldova)

„Vremea prielnică, entuziasmul și dorul publicului față de exponatele meșterilor populari, au făcut din cea de-a XIV-a ediție a târgului din Botoșani o reușită.”, au transmis organizatoruii.










 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta