Filmul Preotul, realizat după un scenariu de Vl. Hotinenko şi Al. Seghen şi inspirat după personaje şi fapte reale, urmăreşte destinul unui preot ortodox din Lituania ocupată de fascişti, desemnat de departamentul de Misiune a Bisericii Pskovului să participe la acţiunea de refacere a vieţii liturgice din parohiile desfiinţate de bolşevici; acţiunea este susţinută de armata hitleristă, care, profitând de dezorientarea populaţiei, prinse între "ciocanul" bolşevic şi "nicovala" fascistă, avansează nestingherită peste Ţările Baltice, ca "armată eliberatoare".
.jpg)
Dilema morală pusă în faţa părintelui Aleksandr şi a celor dimpreună cu el, extrem de delicată şi de abruptă în acelaşi timp, e dureros de actuală şi azi: poţi sluji Bisericii lui Hristos, când aceasta e susţinută de duşmanii ţării tale? Într-o ţară condusă de duşmanii credinţei, putem "da Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu"? Ori devenim prin asta "slugă la doi stăpâni", adică “slujitori ai Mamonei? Pe cât de dificil şi de individualizat, pe atât de hotărâtor, sub raport soteriologic, e răspunsul la această întrebare. Iar în cazul unui păstor de suflete, răspunsul determină şi soarta spirituală a unei întregi comunităţi. Şi oricare ar fi răspunsul, dacă este asumat în numele lui Hristos, el este urmat, mai devreme sau ma târziu, de crucea martiriului – aceasta este morala filmului. Părintele Aleksandr acceptă să îşi slujească confraţii sub ocupaţie hitleristă, ştiind foarte bine că în momentul sosirii Armatei Roşii va fi acuzat de colaboraţionism şi trădare.
.jpg)
