FĂRĂ ORCHESTRĂ: Recital de pian, vineri, pe scena Filarmonicii Botoșani
Stiri Botosani Friday, 22 March 2013 CulturăÎn programul inițial, pe 22 martie 2013, bagheta dirijorală ar fi trebuit să fie în mâna lui Mihai Agafița, iar invitatul special era ilustrul violonist Daniel Podlovschi.
Reamintim că artiștii Filarmonicii Botoșani au anunțat miercuri, în timpul unui conflict spontan, că refuză să mai urce pe scenă atâta timp cât la conducerea instituției se afla actualul manager Mihai Sârbu.
Astfel, vineri, 22 martie 2013, de la ora 18.00, este programat un RECITAL DE PIAN, invitat fiind pianistul VINICIU MOROIANU.
În program:
L. van Beethoven: 33 Variaţiuni în do major pe un vals de Diabelli, op. 120
L. van Beethoven: 6 Bagatele op. 126
VINICIU MOROIANU s-a născut la Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. A absolvit Liceul George Enescu" din Bucureşti, clasa de pian a profesoarei Marta Paladi, iar în anul 1985, Universitatea de Muzică din acelaşi oraş, clasa maestrului Gabriel Amiraş. De asemenea, a studiat pe parcursul mai multor ani cu maeştrii Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A fost distins cu premii I la competiţii naţionale în anii 1973, 1977, 1978 şi este laureat al Concursurilor Internaţionale Guilde francaise des artistes solistes, la Paris (1979) şi George Enescu, la Bucuresti (1991).
În anul 1981 a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru pian de George Enescu, iar în anul 1992, cu Premiul Fundaţiei Dinu Lipatti pentru restituirea şi prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Dinu Lipatti. A susţinut primul său recital la vârsta de 11 ani, iar trei ani mai târziu a debutat în calitate de solist. De atunci a concertat cu toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi a apărut în numeroase recitaluri şi concerte camerale. Ca student, a debutat în 1983, cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, iar în 1985 a susţinut şi primul recital pe scena Ateneului român. A participat la festivalurile internaţionale George Enescu, ediţiile 1988, 1995, 2003, 2005 (s-a cântat Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian de Paul Constantinescu), Dinu Lipatti ediţiile 1993, 1995, 1997, precum şi în Slovacia (1990), Austria (1991), Costa Rica (1993). A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Franţa, Italia, Belgia, Germania, Republica Moldova (a fost solistul turneului Filarmonicii George Enescu, în noiembrie 1996). A realizat înregistrări radio şi tv precum şi la Electrecord (Sonatele pentru pian şi violoncel de J. Brahms, cu Attila Szekely, şi Sonata a III-a pentru pian de George Enescu). O altă realizare a sa o constituie ediţia critică a Cadenţelor de Dinu Lipatti, la Ed. Muzicală, 2003. Casa de discuri Agorà din Atena (Grecia) a preluat pe CD înregistrarea din concert a Concertino-ului de B. Martinu.
Din anul 1990, Viniciu Moroianu este profesor la catedra de muzică de cameră şi la cea de pian în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Cele mai recente realizări ale sale sunt: susţinerea tezei de doctorat despre creaţia de pian solo a lui Dinu Lipatti; a fost distins cu Medalia Radio România Muzical 5 ani şi Medalia George Enescu Tescani, 2005.
Este membru fondator al Societăţii Române Mozart din Cluj-Napoca şi consilier al Societăţii Filarmonice din Câmpina.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Comorile din inimi: Despre nevoi, dorințe și darul milosteniei la Botoșani
În această lumină a responsabilității s-a desfășurat la Botoșani proiectul educațional „Puterea banului – Între Nevoie, dorință și oportunitate”, un parteneria...
Două orașe și peste 20 de comune din Botoșani rămân TREI ZILE fără apă!
Nova Apaserv Botoșani informează că, în perioada 23-25 iunie 2026, Administrația Națională Apele Române-Exploatarea Complexă Stânca Costești va efectua lucrări programate de...
VIDEO - Ridicat de lângă casa mamei sale și băgat după gratii!
Nu avea voie să se apropie la mai puțin de 200 de metri de mama și de sora sa, însă a ignorat ordinul de protecție emis cu doar două zile înainte. În cursul zilei de miercur...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde