Publicarea unui inventar - subînţeles general - al monumentelor istorice, formulată ca un postulat la articolul 6 al Legii din 1919 ("până la publicarea...") a rămas un deziderat până în ziua de astăzi. În 1952, Ministerul Învăţământului a dispus efectuarea unui inventar general, distribuind regiunilor un chestionar detaliat, care urma să fie completat de institutori. Materialul rezultat a fost pus la dispoziţia Comisiei ştiinţifice a muzeelor, monumentelor istorice şi artistice - a Academiei R.P.R. -, care a publicat, după o prelucrare, a cărei organizare nu este cunoscută, Lista monumentelor de cultură de pe teritoriul RPR, înglobând în acelaşi volum noua lege aprobată prin HCM 661/1955, privind păstrarea şi folosirea "monumentelor de cultură" (denumire preluată desigur de la sovietici), precum şi HCM 1160/1955 privind "declararea de monumente de cultură a unor monumente arheologice, de arhitectură, de artă plastică şi istorice". Volumul publicat de Academie nu are nicio precizare a organizării sau a colaboratorilor care au întocmit lista pornind de la inventarul institutorilor. O singură categorie, monumentele de arhitectură, are autorii precizaţi prin procesele verbale ale Comisiei de avizare a Direcţiei generale a monumentelor istorice, din cadrul Comitetului de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare (CSCAS). Aceşti autori, foşti membri activi ai Comisiunii Monumentelor Istorice, desfiinţată în 1948, sunt: Horia Teodoru, Ştefan Balş, Grigore Ionescu şi Emilian Costescu. Acelaşi colectiv a redactat şi legea aprobată prin HCM 661/1955, rămasă în vigoare până în 1990, care păstra - miraculos - înţeleapta prevedere a Legii din 1913, conform căreia administraţia locală răspundea de paza şi protejarea monumentelor istorice. Abrogarea acestei legi în ministeriatul lui Andrei Pleşu a declanşat o masivă distrugere a construcţiilor civile din oraşe şi sate.
În consecinţă, nu ştim la cine a apelat Comisia Academiei pentru lista monumentelor arheologilor, care nu are decât opt pagini pentru toată ţara, faţă de cele 126 de pagini ale monumentelor de arhitectură. Carenţa documentării (teoretic, s-a apelat şi la publicaţii, în afara fişelor de inventariere) elimină comentariile, cel puţin pentru regiunea Suceava, care cuprindea la acea dată întregul judeţ Botoşani. Acesta lipseşte din listă şi nu este de mirare, întrucât toată regiunea Suceava figurează doar cu patru poziţii: două monumente arheologice (la Suceava, ruinele de la Câmpul Şanţurilor - şi la Gura Humorului, ruinele "Cetatea") şi două rezervaţii arheologice (la Suceava: "Cetatea de Scaun a Sucevei" şi "Sectorul Curţii Domneşti").
Începând cu anul 1950, în toată ţara s-au declanşat cercetări arheologice sistematice, urmărind descoperirea valorilor istorice naţionale, dar rezultatele lor au fost prezentate în publicaţii de specialitate - reviste şi anuare -, necunoscute centrelor de proiectare şi sistematizare ale oraşelor şi regiunilor.1
Prezentarea cercetărilor arheologice în lucrări destinate publicului interesat de istorie a debutat în 1970 cu volumul Aşezări din Moldova. De la paleolitic până în secolul al XVII-lea, de N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmboviţa şi Emilia Zaharia. După numai şapte ani, judeţul Botoşani, inexistent în lista monumentelor istorice din 1955, ocupă un loc de frunte în publicarea cercetărilor prin apariţia Repertoriului arheologic al judeţului Botoşani, autori Al. Păunescu, P. Şadurschi şi V. Chirica.
Cele două publicaţii ale anilor `70 au pus în evidenţă bogăţia spaţiului geografic şi istoric al judeţului Botoşani, cu numeroase şi variate monumente arheologice încă prezentate: movile funerare, Valul lui Traian, cetăţi geto-dacice ş.a.
Lucrarea de faţă, Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, este, însă, un model-cadru, deschizător de drumuri, întrucât urmăreşte un dublu scop:
1. Evidenţierea bogăţiilor arheologice scoase la iveală prin cercetările efectuate până în prezent, la care autorul a luat parte - în ultimele patru decenii - atât prin participarea la săpături de mare amploare, cât şi prin însuşirea unor tehnici de investigaţie actuale, prin satelit, interpretare cartografică şi informare computerizată. Tot acest efort, însoţit de o cercetare bibliografică exhaustivă, cuprinsă în 14 pagini de bibliografie, pune la dispoziţie - pentru arheologi, istorici de artă, arhitecţi, ingineri şi, în general, intelectuali interesaţi de trecut - imaginea unui ţinut fertil, bogat în aşezări omeneşti şi în fenomene de cultură care au fost măturate periodic de factori orientaţi către jaf şi distrugere.
2. Folosirea cercetării pentru protejarea de distrugere a descoperirilor făcute, definind categoria obiectului cercetat, localizarea sa prin date certe: longitudine, latitudine şi repere topografice precise. Acest al doilea scop, mai rar întâlnit în cercetare, este concis formulat de autor în Introducere, p. 5: "...necesităţile presante actuale de a rezolva practic obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale (s.n.), de exemplu PUG-urile comunelor şi oraşelor, şi de a pune la îndemâna primarilor (s.n.) o situaţie exactă a siturilor arheologice din raza comunelor pe care le administrează, cu marcajul cât mai exact al acestora pe hartă, tocmai pentru a conştientiza răspunderile pe care le poartă în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare...".
Repertoriul Şovan combină, pentru prima oară, două scopuri înrudite teoretic: descoperirea valorilor culturale şi asigurarea conservării lor, scopuri care, în practică, se ciocnesc violent cu multiple interese de exploatare incultă a teritoriului. Pentru a elimina cel puţin scuza lipsei de date necesare aprecierii elementelor ameninţate, Octavian Liviu Şovan a conceput o fişă de sit, pentru fiecare din cele 1802 obiective arheologice cuprinse în repertoriu (aşezări, necropole plane sau tumulare, fortificaţii sau aşezări fortificate şi - pentru prima dată! - zona centrală a oraşelor medievale). Conform autorului, fişele conţin "informaţiile minime, dar esenţiale pentru evidenţierea caracteristicilor fiecărui obiectiv, pentru a fi utilizate şi de către cercetătorii interesaţi de realităţile arheologice din judeţul Botoşani" (p. 5).
(...)
Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani introduce o premieră absolută în domeniul localizării pe hartă a patrimoniului studiat. Descrierea metodei folosite apare într-un capitol independent, extrem de tehnic, datorat analistului şi specialistului GIS (Geographic Information System) Bogdan Şandric. Rezultatul este concentrat într-un DVD fixat pe coperta 3, în care cititorul găseşte pentru fiecare dintre obiectivele înregistrate aşezarea pe hartă în cadrul propriului perimetru administrativ, însoţit de suportul geografic al zonei şi de cartarea elementelor de clasare. Invocarea distrugerii prin necunoaştere este astfel eliminată teoretic.
Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani este o lucrare unicat, care pune în lumină fantastica bogăţie istorică a pământului României, pe care călcăm cu nesimţire şi pe care urmaşii "oamenilor noi", modelaţi în comunism, se pregătesc să îl distrugă prin exploatări criminale şi ireversibile. Îi doresc colegului de luptă Octavian Liviu Şovan să apuce ziua când avizarea intervenţiilor de construcţie, infrastructură, exploatare ş.a. va implica protejarea bogăţiilor arheologice ale terenului vizat de lucrări, fără recurgerea la "descărcarea de sarcină arheologică", formulă fariseică inventată pentru spălarea ruşinii distrugerilor acceptate conştient. Pentru moment, suntem la un Tiefpunkt al protecţiei monumentelor şi ansamblurilor istorice, marcat de cazul Roşia Montană, crimă culturală a cărei evoluţie, începând cu 1995, este admirabil şi detaliat expusă în lucrarea lui Mihai Goţiu, Afacerea Roşia Montană, Cluj-Napoca, TACT, 2013. Nu mă miră susţinerea acestui proiect de către politicieni cu funcţii de conducere, dar apariţia Comisiei Naţionale de Arheologie (Goţiu, op. cit., p. 448) în tabăra apărătorilor "descărcării" prin dinamitare şi cianurare a unui tezaur arheologic dublat de un sit mirific mă face să fiu pesimistă. Dar, ca şi în anii dezolanţi ai distrugerilor ceauşiste, oamenii cinstiţi care îţi iubesc domeniul de lucru vor pune în lumină, în scris, datele valorilor condamnate la dispariţie.
Cel puţin se va şti ce a existat şi cine sunt autorii distrugerilor.
Îndemnul vremurilor de restrişte, atât de elocvent transmis prin Repertoriul Şovan, rămâne: Fais ce que dois, advienne que pourra!
Dr. arhitect Eugenia Greceanu
