De ce Pastorel, nu stie nimeni. In actul de nastere scria pretentios Alexandru Osvald Teodoreanu, dar boema ieseana si cea bucuresteana se complaceau sa-l alinte cu supranumele Pastorel, desi romanele sale le semna corect: Al. O. Teodoreanu.
Niciodata nu se afisa complet cu acel Osvald, atat de incomod la Iasi si atat de strain la Bucuresti, incat el insusi ajunsese sa prefere porecla.
"Steaua Romaniei"
Cert este ca a fost unul dintre rasfatatii criticilor literari de la mijlocul secolului trecut, iar numele parea ca se confunda cu insusi talentul sau spontan si fara sfarsit. Unii chiar l-au asemuit cu Caragiale.
Dar spre deosebire de acesta, ironia lui Pastorel avea o tenta nevinovata, un fel de a te lua mai curand peste picior si in deradere, decat a te acuza si a te invenina cu sageata.
Si nu o data se autoironiza, mai ales in epigrame, al caror maestru absolut s-a impus in literatura romana si a ramas pana astazi neintrecut.
Si-a inceput viata in societate ca ofiter de rezerva, mobilizat, luptator in Primul Razboi, ranit atunci de doua ori si decorat cu "Steaua Romaniei".
Dupa razboi, si-a terminat facultatea de drept si s-a facut avocat, unde pledoariile sale, total nonconformiste, spirituale si uneori chiar nostime, pasionau publicul, dar nu-i incantau pe magistrati.
Din acea perioada se povesteste un episod, care l-a facut de poveste in toata boema ieseana si bucuresteana.
Fusese chemat sa apere un client, acuzat ca ar fi violat o fata minora, dar nu avea niciun fel de proba prin care sa-si sustina cauza, desi nici reclamantul - tatal fetei - nu putea avea nici el probe intr-o poblema atat de delicata.
Atunci, a hotarat sa recurga la o pledoarie practica. Cu permisiunea magistratilor, l-a rugat pe tatal fetei, ofiter care aparuse la proces imbracat in uniforma (pe vremea aceea, ofiterii purtau sabie), sa-si scoata sabia din teaca.
Luand teaca in mana lui, avocatul Teodoreanu l-a rugat pe tatal fetei sa puna sabia la loc, in timp ce el tot clatina teaca intr-o parte si in alta. Dupa cateva incercari nereusite, s-a adresat instantei: "Vedeti? Daca teaca nu sta nemiscata, nici sabia nu intra inauntru!".
Multi memorialisti garanteaza ca exact asa s-au petrecut faptele, desi altii le explica folosind un proverb Italian: se non e vero, e ben trovato.
Sageti nevinovate
Cu asemenea pledoarii, Al. O. Teodoreanu n-a stat mult in avocatura si a trecut la literatura, unde romanele si nuvelele l-au facut cunoscut, iar epigramele celebru. A lasat zeci, sute de epigrame, toate atat de spontane si de incantatoare in simplitatea lor, incat mi se pare o impietate sa nu amintesc aici macar un exemplu:
"Unul bea ca-i bautor,
Altul bea ca-i bestie,
Numai eu, ca am umor,
Beau asa, de chestie"
Se pare ca Pastorel a inventat epigrama care nu acuza, nu stropeste cu venin, nu supara pe nimeni, nici macar nu irita. Este scrisa numai pentru ca sa fie citita si admirata.
"Uneltire contra ordinei sociale"
Ei bine, acest mare talent, bland, care parea sa nu aiba alte vicii decat mancarea si bautura (numai vin curat, de vie), a devenit un altul in 1944, odata cu ocuparea tarii de catre rusi, a caror prezenta agresiva contrasta atat de puternic cu blandetea lui naturala.
N-a mai putut rabda si a inceput sa atace - cu condeiul, bineinteles. Scrierile sale nu i le tiparea nimeni, dar ele circulau cu succes din mana in mana, din gura in gura, din soapta in soapta. Iata o mostra de acest fel, care la acea vreme a facut epoca:
"Pe drumeagul din catun,
Mergea ieri un rus si-un tun:
Tunul rus
Si rusul tun".
Pe scurt, a cam fluierat in biserica, iar asta l-a costat. L-au umflat pana la urma, impreuna cu alti literati incomozi si, dupa o lunga sedere dupa gratii fara judecata, s-a ajuns la dosarul nr. 201/1960, care l-a "condamnat la 6 ani de inchisoare corectionala si 3 ani de interdictie, pentru uneltire contra ordinei sociale".
N-a stat in inchisoare decat 3 ani, beneficiind de o gratiere, iar interdictia n-a durat decat un an, intrucat in 1964 si-a dat obstescul sfarsit, lasand in urma amintirea unui boem nonconformist, a carui valoare posteritatea a reconsiderat-o abia mult mai tarziu.
Victor Pitigoi