Din Bucecea am urcat dealul CălineÅŸtilor cu sentimentul de atâtea ori încercat al intrării în istorie. Åžtiam că aici voi afla curtea ÅŸi conacul Miclescu, vechi de exact 300 de ani, dar nu îmi închipuiam că voi avea privilegiul de a retrăi 4 ore din viaÅ£a pierdută a boierilor de altă dată. M-a întâmpinat amfitrioana casei, doamna Ioana Miclescu, nepoata marelui patriot bucovinean Iancu Flondor. DeÅŸi o întâlneam pentru prima oară, fiinÅ£a ei s-a dovedit caldă, plăcută ÅŸi amabilă până la deferenţă. Åži ea ÅŸi soÅ£ul său, Radu Alexandru Miclescu sunt oameni peste care se observă de la primul contact, că vechea educaÅ£ie ÅŸi instrucÅ£ia sănătoasă au apucat să treacă din plin.
Dar, ceea ce nu am putut realiza de la început sunt ÅŸi sufletele însângerate de tăvălugul comunist care le-a confiscat vieÅ£ile, furându-le nu doar căminul, copilăria, tinereÅ£ea ÅŸi părinÅ£ii ci ÅŸi fireasca speranţă pentru un viitor decent. În după amiaza aceea m-au făcut părtaÅŸ la marile ÅŸi profundele lor tristeÅ£i, la nedreptăţile strigătoare la cer care le-au deturnat existenÅ£ele, la bătăliile pe care le-au dus ÅŸi mai continuă să le poarte cu un sistem care le-a refuzat dreptul la identitate, dar ÅŸi la nădejdile atâtea câte au mai rămas în omenie ÅŸi în ziua de mâine.
M-au însoÅ£it apoi prin încăperile rânduite ca odinioară ale conacului, prin curtea coalei pietruite, straturi de flori ÅŸi arbori seculari, la mormintele părinÅ£ilor ÅŸi înaintaÅŸilor de lângă biserica familiei ÅŸi peste tot prin amintirile care nu se ÅŸterg niciodată.
După ce a reînviat din morÅ£i un conac care îÅŸi aÅŸtepta resemnat sfârÅŸitul, Radu Miclescu continuă să aibă proiecte la 79 de ani.
Pasiunea ÅŸi munca au mers braÅ£ la braÅ£ ÅŸi au mângâiat, îndeaproape, idealul readucerii la viaţă a conacului din CălineÅŸti. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar astăzi, răsăritul de soare inundă cu razele sale singura reÅŸedinţă boierească ce păstrează culoarea ÅŸi mirosul epocii de odinioară.
Legătura cu trecutul îÅŸi trage seva din istoria unei vechi familii care a stăpânit ÅŸi stăpâneÅŸte domeniul din CălineÅŸti. Căci edificiul, aÅŸa cum menÅ£ionam ÅŸi anterior, a avut ÅŸansa de a rezista crivăţului istoric ÅŸi de a reintra, după 1996, în posesia familiei.
Etapele construcţiei
MoÅŸia CălineÅŸti se află în proprietatea familiei Miclescu de la începutul secolului al XVII-lea Prima variantă a conacului actual datează încă din 1711. După câÅ£iva ani buni, Constantin Miclescu, mare vornic la începutul secolului al XIX-lea, a preluat frâiele construcÅ£iei conacului din CălineÅŸti ÅŸi a păstorit ÅŸi ridicarea bisericii din parcul conacului.
Radu Miclescu, în calitatea sa de ultim reprezentant al boierimii moldoveneÅŸti a desăvârÅŸit lucrarea strămoÅŸilor săi, reuÅŸind, totodată, să reunească sub acoperiÅŸul conacului obiecte de o valoare neţărmurită, între care menÅ£ionăm două fotolii, originare din camera de lucru a Å£arului Alexandru I al Rusiei, de prin anii 1800, câteva mobile Biedermeier sau un candelabru de lemn suedez de pe la 1800-1810.
Un boier adevărat rămâne un ziditor de Å£ară, aÅŸa cum înaintaÅŸii săi au fost întemeietori de patrie ÅŸi, uneori, chiar salvatori de neam. Când ne-am despărÅ£it i-am urmărit îndelung cu privirea. Îmi reveneau obsesiv în gând cuvintele pe care boierul le-a rostit la 25 iunie 2005 la inaugurarea renăscutei sale case părinteÅŸti. Această serbare are ÅŸi semnificaÅ£ia unui „Adio” pe care boierimea ÅŸi-l ia de la România.
Doar rămas bun, doamnă şi domnule Miclescu, sunteţi mărturii vii ale unui trecut pe care conştient sau nu, ţara continuă să se sprijine.
La conacul din CălineÅŸti, i-am întâlnit pe însuÅŸi proprietarul acestuia, domnul Radu Miclescu. ÎnchipuiÅ£i-vă o balanţă cu două talere. Într-unul aÅ£i aÅŸeza amintirile copilăriei dumneavoastră, iar în celălalt, viaÅ£a ulterioară petrecută în Germania ÅŸi în confortul de acum. Care atârnă mai mult?
R.M: – Este foarte greu să răspund. În primul rând sunt alte lumi, nu numai în România, e altă lume ÅŸi în Occident. Schimbarea e foarte profundă peste tot în lume. Suntem în plină schimbare de ev fără să fim conÅŸtienÅ£i de asta. Toată morala, totul e dat peste cap ÅŸi trebuie să ne adaptăm.
– În ce Românie v-ar plăcea să trăiÅ£i dacă aÅ£i putea lua totul de la capăt?
R.M: – Sigur că mi-ar plăcea România copilăriei mele, dar e un lucru absolut imposibil, nu mai există asta nicăieri pe lume, poate în America Latină să mai existe colÅ£iÅŸoare unde să trăieÅŸti aÅŸa.
– Ce a rămas în România de atunci?
R.M: – Nimic.