Actorilor le lipsesc producţiile care să-i pună în valoare şi atunci ei fac performanţe implicându-se în zeci de proiecte situate sub cota lor artistică.
În ultima vreme, numărul actorilor buni a devenit invers proporțional cu numărul producțiilor teatrale în care aceștia sunt distribuiți. În România, actorii sunt distribuiți, nu își aleg rolurile. Momentan, noi nu avem acel sistem de la Hollywood în care actorul citește propunerile de scenariu venite prin agentul său, apoi decide dacă vrea sau nu să se implice în acel proiect. La noi, e mai simplu: se dau probe și se fac casting-uri, de care tu ca actor ești fericit dacă auzi, iar în momentul în care le mai și iei, ești foarte fericit că îți poți face meseria, orice rol ai primi.
Totuși, să vezi actori talentați, carismatici, plini de energie, irosindu-se în spectacole slabe, pare a fi un chin pregătit meschin de soartă celor care încă mai cred că teatrul este o minune, uniunea dintre două universuri – cel stelar și cel pământean. Dar ce înseamnă teatrul, atunci când minunea devine mortificarea talentului într-un spectacol ca o grotă cu mumii?
"S-a dus generația de aur" și din asta înțeleg că ar trebui să le pregătim locurile de veci tuturor celor care au îndrăznit să mai facă teatru azi. Am pornit la drum cu gândul că deja suntem spectatori păsuiți de soartă și că orice am vedea pe scenele românești nu se compară cu teatrul de pe vremea sfinților. Îmi pare rău că m-am născut acum și că doresc să cunosc teatrul din aceste vremuri, așa cum se face el astăzi.
Teatru se face din belșug, doar că nu prea am mai întâlnit spectacole create realmente pentru actori, în care aceștia să fie puși în valoare. De ce e nevoie ca actorii să fie puși în valoare într-un spectacol? Pentru simplul fapt că talentul, dacă nu este exploatat, lucrează împotriva ta. Astfel, vedem actori extrem de talentați umbriți de regii orfane de idei și texte fără o direcție precisă, în afară de cea financiară sau a epatării. Mă gândesc adesea că scopul regizoral, acolo unde el lipsește cu desăvârșire, poate fi mărirea ego-ului și atât.
Cum stabilim când un spectacol de teatru e slab? Foarte simplu – actorii transmit sau nu.
Mergi la teatru pentru că uneori ai nevoie de povești reale în care nu tu ești personajul principal. Uneori, gândurile noastre ascunse ies la iveală cu ajutorul unor replici din spectacol, unor situații, unor momente desprinse din viață sau inspirate de ea. Prin energia pe care o transmit de pe scenă, ne apropiem sufletește de actorii care-și pun sufletul pe tavă preț de câteva ore în fața noastră.
Ca spectator, vrei să vezi talentul celor pe care îi admiri înflorind, nu divizat în mii de bucățele pentru a profita de el cei netalentați sau leneși.
Ca spectator, te simți înșelat când îți vezi actorii preferați dezintegrându-și talentul, în loc să-l șlefuiască, scoțând ce e mai rău din el, îndepărtând orice urmă de strălucire din ceea ce dobândiseră prin rolurile anterioare. Când vezi un actor talentat într-un spectacol slab poți doar să-i apreciezi efortul, performanța de a-l duce la bun sfârșit cu fiecare reprezentație și să te întrebi dacă talentul artistic se pierde când este investit în proiecte sub nivelul său. Să ne rugăm pentru durabilitatea talentului!
Judy Florescu, în ziarulmetropolis.ro
