Dupa parerea mea notiunea de elita este greu de definit ca tipologie, pe de o parte, pentru ca oamenii sunt subiectivi si introduc in judecatile lor o doza importanta de relativitate si de partinire, pe de alta parte, pentru ca elitele sunt asa daca primesc cu obiectivitate o confirmare si de Sus si nu numai de la oameni. Nu este suficienta doar o recunostere de la oameni.
"Cei ce plac oamenilor, nu plac (intotdeauna) si lui Dumnezeu". Nu tot ce considera oamenii valoros este valoros cu adevarat.
Petre Tutea zicea: "Un sfant poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfant poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea e ancorata in cultul genialitatii ca slavire a progresului in afara. Atat. Or, cu cat suntem mai avansati, mecanic si material, cu atat suntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie..." (322 de vorbe memorabile).
Sa incercam, totusi, o conturare a termenului, de vreme ce ne-am propus sa vorbim despre acest subiect.
Eu as imparti din capul locului elitele in doua: elitele profesionale si oamenii de elita.
Cei din prima categorie sunt profesionistii diferitelor bresle, cei din a II-a categorie sunt elite ca oameni, in ce priveste caracterul si inzestrarea lor sufleteasca. De exemplu, sfintii fac parte din aceasta a II-a categorie; ei sunt cu adevarat elite ca oameni, in planul vietii moral-spirituale, ei sunt oameni desavarsiti.
Unii definesc elitele ca fiind acele persoane foarte calificate intr-un domeniu, foarte competente, un fel de ultra specialisti ai unui domeniu, asi ai cunoasterii, regi ai stiintelor. Pot fi denumiti, de asemenea - profesionisti de elita.
Alteori, despre aceste persoane se spune ca sunt eminente cenusii, inzestrate cu elocinta, uneori avand o cultura si un limbaj deosebit, alteori o inteligenta iesita din comun, un fel de somitati in breasla din care fac parte si care se bucura de notorietate. Desigur ca, valoarea unor astfel de oameni pentru societate este maximala, iar anvergura sociala a acestora vorbeste de la sine despre calibrul lor profesional.
Din aceasta categorie fac parte si savantii si geniile, care sunt, de asemenea, elite profesionale. Unii dintre ei beneficiaza de o recunoastere locala, nationala sau internationala, de la caz la caz.
De exemplu, in domeniul sportului de performanta, nume ca Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi, Ilie Nastase se inscriu in acceptiunea termenului de elita, de elite sportive. Ei au fost cei mai buni in sportul lor si de aceea se bucura de o recunoastere pe masura.
Insa, nu este obligatoriu, ca in toate cazurile oamenii de succes, premiantii, cei care au ajuns in varful piramidei profesionale, sa fie niste oameni ireprosabili si sub aspectul caracterului sau al moralitatii. Daca ar fi intrunite ambele conditii, ar fi bine, insa nu se intampla asa de fiecare data.
Exista cazuri in care o persoana ce face parte dintr-o elita profesionala sa fie lichea in viata particulara. Nu vreau sa dau exemple, ca sa nu supar pe nimeni, de aceea am sa vorbesc la modul general.
Si in politica se prea poate ca in fruntea unui popor ori in cele mai inalte demnitati sa nu fie cei mai vrednici fii ai neamului.
Chiar daca contributia lor poate fi o vreme apreciata de contemporani, valoarea lor ca oameni poate sa lase de dorit, ulterior, neavand ecouri si in vesnicie.
Pentru a clarifica distinctiile intre categorii voi aminti un text luminos a marelui roman martir Petre Tutea care, cred ca lamureste lucrurile:
"Scara valorilor umane contine: sfantul, eroul, geniul si omul obisnuit - dincolo de acestia situandu-se infractorul. Sfantul, eroul si geniul sunt fara voia societatii, care e obligata sa-i recunoasca. Nimeni nu-ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie intre tine, sfant, erou si geniu. Oamenii sunt egali in fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa... Nimeni nu-ti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezi in varf, pentru ca nu e nici in interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfantul sta in fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facand istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat - asa cum este si geniul - dar nimeni nu i se inchina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. In vreme ce sfantul se situeaza dintru inceput in eternitate, eroul moare in istorie, pentru ca urma pe care o lasa el, ca om implinit, este fixata doar in timp si in spatiu".
Dintre cei enumerati in textul de mai sus, sfantul si eroul apartin categoriei oamenilor de elita, pe cand geniul poate sa faca parte si din categoria elitelor profesionale, dar poate fi si un om de elita. Eroul poate fi si el un profesionist al breslei sale, dar poate fi si un om de rand, care a impresionat cel putin odata printr-o fapta mareata, de vitejie.
Asadar, elitele profesionale nu sunt cu necesitate oameni de elita sub aspect moral, nu sunt niste sfinti, chiar daca aportul lor la viata cetatii este unul pozitiv, intrucat cotizeaza euristic la viata sociala cu propriile lor descoperiri si contributii innoitoare.
De departe, sfantul este mai presus decat toti ceilalti din categoriile mentionate, chiar daca poate sa fie o persoana caracterizata doar de o impecabila simplitate si moralitate. Sfintenia vietii sale, confirmata de Dumnezeu si faptul ca a atins dumnezeirea sau a fost atins de dumnezeire, il arata pe sfant ca fiind implinirea umanului, implinirea nazuintelor care depasesc naturalul si firescul vietii pamantesti pana in transcendenta, pana la inaltimea spirituala a dumnezeirii.
"Un Sfant frapeaza prin chipul sau personal, unic in lume. El este ceva ce nu s-a mai vazut niciodata inainte" (P. Evdokimov). Prin urmare unicitatea sfantului si aparitia rarisima a acestuia in cate o generatie de oameni, ii confera acest loc privilegiat in ierarhia valorilor umane peste veacuri.
De aceea, sfantul poate fi si este de cele mai multe ori, si geniu si erou si profesionist de elita, intr-un cuvant un om de elita din toate punctele de vedere, confirmat de Sus, dar recunoscut si de evlavia poporului dreptmaritor.
Rolul elitelor din orice domeniu este covarsitor pentru societate, intrucat contributia lor determina progres, plusvaloare in sectoarele lor de activitate. Ele genereaza un curent de elitism pozitiv si la nivel micro, intrasectorial, sub forma unor emulatii profesionale in breslele lor, dar se pot constitui in germeni de dezvoltare si la nivel macro, intrucat contributia lor poate fi extrapolata si valorificata in societate.
Ca in orice alt aspect care tine de viata omului in acest veac al decadentei si elitismul autentic poate fi pervertit de fenomene parazitare.
In momentul cand un grup de persoane se asociaza unei stari de spirit care este marcata de elitism autointitulat, elevatie inchipuita, pretiozitate si scrupulozitate, ezoterism arogant, grup care priveste cu infatuare spre "gloata inferioara", "inepta", aflata in vecinatate, un astfel de grup care se manifesta in maniera aceasta si cu acest gen de atitudine sfidatoare isi contureaza un profil moral ce capata forma luptei de clasa si pe care o putem numi impostura sau pur si simplu - fals elitism sau elitism negativ.
Gruparea care practica acest gen de elitism fiind constituita dintr-o casta cu reactii de aroganta, inchisa ermetic si lipsita de ecluziune, nedispersiva informational, actioneaza centrifugal cu respingere sau cu dispret fata de cei care indraznesc a se apropia si care, vezi Doamne, nu se ridica la inaltimea staturii lor intelectuale.
Acest tip de comportament social nu determina progres datorita lipsei de comunicare si de osmoza cu mediul, cu semenii, ci involutie.
Obscuritatea unui astfel de grup "elitist" ii tine pe membri intr-o autosuficienta comunicationala, intr-o atmosfera marcata de egotism si infatuare, intrucat membri ei se hranesc doar din cuceririle sinelui, contemplandu-se doar unii pe altii, raman in captivitatea regresiva a iubirii de sine.
Activitatea grupului consta in preocuparea savanta cu nimicul, intrucat doar pe sine se aud vorbind, singurul lor gest de generozitate fiind transferul partinitor de laude si like-uri reciproce intre membri "elitisti". Aprecierile lor in raport cu tertii sunt sporadice fiind impulsionate doar de dorinta de a mai castiga prozeliti.
De aceea, gruparea fals elitista este o secta introvertita in atitudine, schismatica in raport cu alteritatea, cu un profil moral dubios si cu o ideologie care nu este profilata pe adevar, datorita partinirilor si aprecierilor unilaterale, a subiectivismului in expertiza si analiza.
De asemenea, modul ei de manifestare publica este doar un curent de aroganta.
Asadar, falsul elitism paraziteaza elitismul autentic facandu-l neroditor, prin faptul ca se aciueaza canceros, malign, capusandu-l prin imitatie falsa, paralela.
Daca elitismul pur favorizeaza o dispersie a valorilor spre societate, o deschidere comprehensiva spre lume, o oferta noetica care stimuleaza cautarile oamenilor, falsul elitism sau elitismul impur absoarbe din exterior si nu da nimic inapoi, germineaza fara a da roade, avand toate sansele sa devina o cloaca a orgoliilor omenesti, nonetice, in care se dezvolta prin incubatie microbiana viermele trufiei omenesti si semetia cunoasterii materialiste.
Elitismul pur este un curent de gandire propulsatoare, novatoare si o miscare pozitiva a elitelor spre societate, care se bucura de notorietate, dar si de credibilitate.
Elitismul impur este o gaura neagra in care s-a concentrat "materia cenusie" a falselor elite si in care nu pot patrunde sau iesi razele de lumina ale comuniunii si ale cunoasterii reciproce. Casta aceasta impura a falselor elite atrage entitati egolatre, care se organizeaza dupa formula: Eul propriu-subiect, alteritatea- obiect. De aceea, raportarea tertilor exclusi la aceste structuri este, evident, una de subordonare.
Din aceasta pricina, colaborarea cu acestia este nefunctionala, empatia aproape imposibila, iar bantuirea lor prin spatiul public este aidoma unei molime care devine respingatoare.
In societatea de consum de azi se cauta oameni eficienti, nu atat oameni buni, intrucat consumismul se alimenteaza din productivitate, din eficienta. Accentul cade pe cantitatea produselor, nu pe calitatea lor.
Asadar, in lume oamenii eficienti sunt preferati oamenilor buni pe care si-i doreste Hristos. Lucrul "repede facut" asijderea este considerat in raport cu "lucrul bine facut".
Geniul, savantul, elitele profesionale vor fi pretuite de cei din lume mai mult decat sfintii Bisericii, care sunt apreciati doar de crestinii buni si de Dumnezeu.
Elitele profesionale sunt exponentii laureati ai lumii, ai imparatiei cezarului; oamenii de elita sunt laureatii credintei, eroii Bisericii, iar pe multi dintre ei ii numim sfinti sau placutii lui Dumnezeu.
Biserica este laboratorul in care se formeaza oamenii buni, oamenii de elita si sfintii lui Dumnezeu. Acestia posedand moralitate prin felul lor de a fi, fac ca binele lor sa fie un bine adevarat, impregnat de virtute, fiind de aceea si un bine, bine facut. Un bine nu este bine daca nu se intoarce prin fapta concreta spre societate. Nu putem fi buni doar pentru noi insine, ci si pentru altul. Cand stim ceva, cand avem stiinta, intelepciune sau cultura, nu are valoare ceea ce cunoastem decat in masura in care foloseste si celorlalti. Darul se impartaseste tuturor prin iubire si comuniune, intrucat dragostea este purtatoare a darurilor. In cartea Taina iubirii, P. Evdokimov zice: "Vocea harului nu este niciodata porunca unui tiran, ci o invitatie, chemarea Prietenului". Prin sfinti Dumnezeu si-a impartit darurile impartasindu-le tuturor cu iubire deplina. Prin ei a grait si s-a daruit pe Sine lumii, aratandu-si altruismul si disponibilitatea.
Falsa elita inseamna o exceptionalitate clamata si nu una savarsita, daruita si manifestata autentic. Iar, ceea ce da valoare in savarsirea binelui, este legatura savarsitorului cu Dumnezeu, colaborarea cu harul, conlucrarea cu divinul fiind o garantie in sensul acesta. In afara acestei relatii, ca sa-l parafrazez pe P. Tutea, "laureatul ateu al premiului Nobel este un dihor laureat si mai putin valoros pentru neamul sau, decat o baba credincioasa care se inchina lui Dumnezeu intr-o bisericuta si este om, pentru ca este strabatuta de Absolut. Laureatul pentru ca este ateu, moare asa dihor" (Intre Dumnezeu si neamul meu).
J. W. von Goethe este mai putin drastic, cand afirma aproximativ acelasi lucru, evidentiind si el rolul si importanta religiei, adica a moralitatii in societate: "Cine poseda stiinta si arta, are si religia, cine nu le poseda pe acestea doua, acela are religia."
A avea religie inseamna a avea o legatura cu Dumnezeu, a avea identitate, integritate si integralitate, a avea o filozofie sanatoasa de viata si o invatatura revelata, a avea morala si cult, dar si cultura, arta si spiritualitate, dar si cunoastere adevarata si stiinta despre cele pamantesti si despre cele ceresti, inseamna, de asemenea, o viziune clara despre viata, despre moarte, despre om, despre lume si despre Dumnezeu.
Cine nu are religie, poate pierde tot ceea ce are, stie si este...nu numai aici pe pamant, ci si in eternitate. Stiinta, cultura si arta pot fi refugii incantatoare ale spiritului, dar nu pot salva sufletul de limitarile creaturale, in absenta unei comuniuni cu Creatorul. Oricata deschidere am avea spre lume, oricat orizont al cunoasterii am cuprinde, trebuie sa avem si o tinta mai presus de lume...
Va ramane, ca doar istoria mantuirii sa arhiveze contributiile tuturor oamenilor si valoarea lor soteriologica pentru omenire, intrucat eshatologia crestina va aseza pentru eternitate si intr-o justa ordine axiologica, valorile si oamenii, prin judecata cea dreapta a lui Hristos Mantuitorul lumii, care la plinirea veacurilor va fi Cel care va face o departajare clara a oilor de capre, o despartire a neghinei de grau, a elitelor de impostori, apoi desigur si a elitelor profesionale fata de oamenii de elita...
Pr. Alin-Cristian Preotu
