Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa o puna la capul patului.
Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca greutatea cutiei crestea considerabil de la o zi la alta.
Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna, intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
