Prezent în cenaclurile vremii, de la cel prezidat de Fănuș Neagu sau cel marcat literar de Lucian Valea, până la actualul cenaclu coordonat la Botoșani de Gellu Dorian, Dumitru Necșanu nu lipsește nici astăzi de la întrunirile scriitoricești.

Născut pe 17 octombrie 1948, în Ungureni, Dumitru Necșanu mai întâi a trăit în poezie, apoi a adunat între paginile cărții poemele pe care le-a purtat prin lume. Și lumea lui Dumitru Necșanu a fost largă, a fost plină de experiențe.

A muncit la Oficiul de Gospodărire a Apelor Botoşani (O.G.A.), la Uzina de Cinescoape din Bucureşti, U.J.C.O.O.P. A fost revizor contabil în cadrul Cooperativei de Credit Botoşani, inspector financiar la Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop Botoşani.

Primele versuri i-au apărut în anul 1970, în ziarul Clopotul, dar a avut colaborări cu reviste literare, de la Amfitrion, Ateneu, Conta, Contemporanul, Familia, la Hyperion-caiete botoşănene, Porto-Franco, România literară, Steaua, Tribuna ş.a. În perioada 1971-1974 a frecventat Cenaclul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, condus de scriitorul Fănuş Neagu, iar mai târziu Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoşani, condus de scriitorul Lucian Valea.

Este distins cu Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu”, acordat de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, la Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ed. a XXVII-a, iunie 2008, iar în același an obține și Premiul revistei „Hyperion” pentru debut editorial.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2010).

A publicat Omphalos (Botoşani: Axa, 2007) – Premiul „Mihai Ursachi” pentru debut editorial – poezie, acordat de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, Labirintul gol (Piatra Neamţ: Editura Conta, 2009), Vânătoarea de frig (antologie; Cluj-Napoca: Dacia XXI, 2011).

ȘI
            în memoria lui Aurel Dumitraşcu

am văzut cu ochii mei cum literele se îndoiau ca o
fotografie sub flacără şi se strecurau pe sub pulpana cărţii mele tiptil tiptil se
strecurau adică din carte facându-se nevăzute
unde anume plecau nu am văzut şi nu pot da mărturie nu pot adică să mint
că am văzut o literă târfă într-un bar nu o am văzut beţivănindu-se şi mai ales nu am văzut o literă
singuratică decât o dată în
parc era septembrie
degeaba mă întrebaţi nu ştiu unde au plecat şi cu cine ce vânt
le-a luat pe unde-şi preumblă tristeţea de litere singuratice şi
unde doamne s-au adunat în alte cuvinte
ştiu doar că umilele mele poeme s-au golit de litere şi scriu degeaba
cu carnea doamne cu amplele riduri cu deşertul pe care-l port în cocoaşă
cu vodka marele scut cu prieteni din ce în ce mai puţini cu vederea din
ce în ce mai slabă cu
ce a mai rămas
din imperiul literelor pe care mie l-am promis
nici nu ştiu dacă mai are sens să urmăresc preumblarea lor în context
am văzut cu ochii mei cum nevăzutul era o curgere de litere care
părăseau incinta mie sacră tiptil tiptil şi plecau undeva

(Publicat în revista „Conta“ nr. 6/2011)

Despre azi

azii erau odată ceea ce eu credeam că e mâine mâinii erau mâine și eu eram și în azi
și în mâine și cu pâine și sare și vin
creșteam între astăzi și mâine firav
prăpădintu-se azilul și mâinele se deșira gâfâind ca un asin trândav cum ziua
ce astăzi prefira oasele
acestui ornic bolnav

Despre o posibila iarnă

despre acordarea unui pian rar se vorbește acest monstru pe care
aducându-l la viață dinspre vecernicia sufletului ce va vorbi li va fi noapte
și zi de zi se va face ce ai tu de spus
în rest tăcerea-i un cloncănit de ciocane din care irump
veșnică va fi doar celesta misivă aprindere aprigă și tămâie celestă

albastrul va aprinde pereții sunetului
și o să ningă

Despre Iuda

frunții și sufletului meu sălaș ai fost și tu călcând pe inima mea - ai mas
din ceruri coroana de mărunți și spini călcând
să nu ai parte

(Publicate în Revista Porto-Franco)