Praznuirea Sfantului Ioan Scararul nu incepe sa fie atestata in manuscrise decat in secolul XIII, pentru a se regasi aproape in toate documentele secolului XV. Anterior, Duminica a IV-a era rezervata comemorarii parabolei samarineanului cel bun, al carei canon s-a pastrat la Utrenia duminicii pana in zilele noastre. Instituirea tarzie si extrem de rapida a acestei praznuiri a rezultat probabil din dorinta de a completa in mod armonios structura Triodului.

Daca primele doua duminici se distingeau ca o perioada "dogmatica", transferarea praznicelor Sfintilor Ioan Scararul si Maria Egipteanca a permis definirea unei a doua perioade, axata mai mult pe latura practica a vietii duhovnicesti. (...)

Sfantul Ioan Scararul e praznuit in mod normal pe 30 martie, iar Sfanta Maria Egipteanca pe 1 aprilie. Faptul ca aceste doua praznice cadeau intotdeauna in timpul Triodului facea ca ele sa nu fie solemnizate, in ciuda importantei acestor sfinti in evlavia bizantina: trei stihiri la Vecernie si un canon la Utrenie, nimic mai mult. Prin urmare, transferul lor in ciclul liturgic mobil a permis o mai mare stralucire acordata acestor doi sfinti si o afirmare mai explicita a legaturii lor cu Postul Mare.

Spre deosebire de alte praznice fixe transferate, acestea au trecut aproape neschimbate din ciclul Mineielor in cel a Triodului. Cele trei stihiri de la "Doamne, strigat-am" de la Vecerniile Duminicilor a IV-a si a V-a, precum si sedealna de la oda a 3-a a canonului sunt identice cu cele din 30 martie si 1 aprilie.

Numai canoanele sunt diferite atat pentru Sfantul Ioan Scararul, cat si pentru Sfanta Maria Egipteanca. Totusi, unele manuscrise ale Mineielor indica pentru 30 martie canonul lui Ignatie din Duminica a IV-a a Postului Mare, astfel ca atunci oficiul e riguros identic, in vechile traduceri slave anterioare reformei patriarhului Nifon, care a provocat in Rusia schisma "vechilor credinciosi", slujbele Sfintilor Ioan Scararul si Maria Egipteanca nici macar nu se gaseau in Triod, unde se semnala numai ca trebuie luate din Mineie.

Praznicele celor doi sfinti nu ocupa, asadar, decat un loc relativ limitat in oficiile Duminicilor a IV-a si a V-a: pana la canon, randuiala este cea a tuturor duminicilor Triodului cu sedealna Octoihului si idiomelele Triodului; dupa care se canta trei canoane: unul al invierii cu 6 tropare, unul al Triodului, mai vechi, cu 4 tropare despre parabolele biblice dezvoltate in cursul saptamanii urmatoare, si unul al Sfantului tot cu 3 tropare.

La Laude nu se canta nici o stihira a Triodului (cu exceptia idiomelei de la "Slava", doxastikon), ci numai opt din Octoih, fapt nemaiintalnit de la Duminica Vamesului si Fariseului si care evidentiaza bine caracterul secundar al acestor praznuiri fata de cele pe care le-am studiat pana aici.

Sobrietatea acestor doua praznuiri de la sfarsitul Postului Mare ingaduie sublinierea mai puternica a temelor duhovnicesti ale samarineanului cel bun si bogatului nemilostiv, creand prin aceasta o mai mica ruptura tematica intre zilele saptamanii si duminici decat in prima parte a Postului Mare. Atentia si efortul duhovnicesc vor putea, asadar, sa ramana incordate pana la capat, chiar si in timpul zilelor de odihna.

Sfantul Ioan Scararul

Asa cum s-a subliniat deja, lectura Scarii e cea mai importanta dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare si calauza discernamantului ce trebuie sa insoteasca faptuirea tuturor virtutilor. Acest tratat plin de stiinta si finete nu putea fi redactat decat de cineva care facuse el insusi experienta a ceea ce scria.

Astfel, prin aceasta praznuire s-a socotit si s-a evidentiat faptul ca Sfantul Ioan Scararul realizeaza el insusi parcursul acestei scari, fiind, prin urmare, el insusi Scara si modelul viu al stiintei duhovnicesti: "Intarind ca niste trepte virtutile, spre cer te-ai suit cu adevarat luminand prin dreapta credinta la adancul cel nemasurat al privirii la cele de sus, biruind toate pandirile demonilor, si pazesti pe oameni, Ioane, scara virtutilor; si acum te rogi sa se mantuiasca robii tai."

Scara vesteste urcusul la Dumnezeu al autorului ei, laudat in acelasi timp drept "raiul virtutilor", "legiuitorul ascezei" si "faptuitorul" (praktikos) prin excelenta. Sfantul Ioan Scararul reprezinta intr-adevar icoana infranarii si a ascezei, de aceea lauda sa e prilejul rememorarii temeiurilor ascetice. Sfantul Ioan si-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei in toata rigoarea, retragandu-se din lume pentru a-si stapani placerile trupului si a zbura spre Dumnezeu prin rugaciune: "Departatu-te-ai de desfatarea lumeasca, cuvioase, ca de ceva vatamator si, vestejindu-ti trupul cu mancarea, ai innoit taria sufleteasca si ai castigat marire cereasca, vrednicule de lauda. Pentru aceasta nu inceta rugandu-te pentru noi, Ioane."

Luptand "dupa legile" ascezei, el si-a mistuit placerile si patimile dobandind curatia si odihna fara de sfarsit a nepatimirii. Prin puterea Duhului Sfant s-a facut stapan peste trupul sau si a inecat pe demoni in lacrimile sale, ajungand pe aripile rugaciunii, pana la lumina duhovniceasca a contemplatiei, ca apoi "sa lumineze lumea" prin invatatura sa si sa-si "hraneasca" ucenicii cu "roadele infranarii".

Experienta sa duhovniceasca l-a facut in stare nu numai sa-i indrume pe ceilalti pe caile ascezei, dar si sa indeparteze orice erezie cu "toiagul dogmelor." Reunind, asadar, toate virtutile in viata sa exemplara ce se poate deduce din lectura Scarii sale, Sfantul Ioan Scararul apare drept modelul monahului si al stiintei duhovnicesti in care suntem initiati in timpul Postului Mare de cateheza imnologica, de regulile postului si typikon-ul slujbelor.

Venerandu-l, contemplam monahul desavarsit, asa cum ar trebui sa devina fiecare, daca ar realiza asa cum se cuvine invatamintele Triodului. Chiar si numai evocarea virtutilor sale e un prilej de praznuire si de bucurie pentru toti credinciosii deveniti monahi in timpul Postului Mare.

Astazi este zi de sarbatoare, care cheama toate adunarile isihastilor la dantuire duhovniceasca, la masa si mancare de viata nestricacioasa.

Makarios Simonopetritul