Se împlinesc astăzi 127 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari duhovnici ai României, ivit pe lume într-un sătuc din Botoșani.
Părintele Paisie Olaru s-a născut în 20 iunie 1897, la Stroieşti, comuna Lunca, județul Botoşani. A intrat în obştea Schitului Cozancea - Botoşani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot la în data de aprilie 1947. A fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948.
În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamţ, între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria. Între anii 1972-1984 a vieţuit la Schitul Sihla. A trecut la cele veşnice în data de 18 octombrie 1990 la Mănăstirea Sihăstria.
Arhimandritul Siluan Antoci, născut în satul Stănești, comuna Lunca, din județul Botoșani, îl pomenește pe marele duhovnic Paisie Olaru, considerându-se a fi un ucenic al acestuia.
”Părintele Paisie de mic și-a dorit să meargă la viața monahală, era al cincilea copil al familiei. Dar mama lui i-a spus: Dragul mămucii, ai grijă că la mănăstire e canon mare, și să nu te duci cât sunt eu în viață. Părintele a ascultat de mama lui. A mers în Primul Război Mondial. Spunea părintele: În război eram așa, cu ochii la țintă, cu urechea la comanda ofițerului și cu Dumnezeu înainte. Și a venit din război, iar când a ajuns în sat o scoteau pe mama lui din casă, pentru că murise și o duceau la groapă. Și părintele Paisie a spus: Astăzi mor și eu pentru lume. Și după ce a înmormântat-o pe mama sa s-a dus la Mănăstirea Cozancea din Botoșani, acolo unde erau mari duhovnici, făcători de minuni”, a mărturisit Arhim. Siluan Antoci, astăzi stareț al Mănăstirii ”Înălțarea Sfintei Cruci”.
În anul 1921, părintele Paisie a intrat în ascultare la Cozancea. După care, cu voință și dorind viața pustnicească, după Al Doilea Război Mondial, s-a dus la Mănăstirea Sihăstria.
”Părintele Paisie întotdeauna fugea de cei mari, își ascundea nevoința, nimeni nu știa nici când mânca, nici când dormea, nici când se ruga. Dar tot timpul era treaz. Am cunoscut oameni vindecați de părintele cu rugăciunea sa. Era plin de smerenie și de blândețe, și la toți le spunea: Să ne întâlnim la ușa Raiului! Iar ucenicii îi spuneau: Dar de ce , părinte, la ușa Raiului? De ce nu spui să ne întâlnim în Rai? Și părintele spunea: Dacă ajungem la ușa Raiului strigăm la Maica Domnului și Maica Domnului nu ne lasă la poartă”, spune Arhim. Siluan Antoci.
”Balaurului i s-a tăiat capul, dar coada lui mult venin are”
A văzut comunismul întinzându-se precum o hidră roșie. I-a îngăduit însă Domnul să vadă și așa-zisa cădere a comunismului.
”Spunea părintele Paisie că, atunci când a căzut comunismul, în 1989 - el era bolnav la pat încă din 1986 - s-au dus părinții bucuroși să-i spună că a murit Ceaușescu, a căzut comunismul. Iar părintele a spus: Balaurului i s-a tăiat capul, dar coada lui mult venin are. Și uite cum ne înveninează balaurul comunismului până în zilele noastre, că aceștia de astăzi sunt tot bolșevici”, ne mai spune Arhim. Siluan Antoci, de la Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci”.
Părintele Paisie vizitat de comuniști
În 1959, când se dăduse Decretul de golire a lăcașurilor de cult, comuniștii au încercat să îl fugărească din mănăstire. Părintele Paisie trecuse de 60 de ani, înțelegea vremurile și cunoștea planurile celor care izbeau porțile mănăstirilor.
”S-au dus în 1959 la părintele să îl scoată din mănăstire, că a venit Decretul și trebuia să îi scoată pe toți. Comuniștii îi aveau în atenție pe cei mai mari duhovnici. Atunci Părintele Cleopa a fugit în pustie, alții au ajuns în pușcării. Când s-au dus la Părintele Paisie să îl scoată afară, părintele s-a așezat pe un scăunel și a început a plânge. Și când l-au văzut comuniștii aceia demonizați cum plângea – dar el se ruga acolo, cu rugăciunea inimii – au început și ei a plânge, cât erau de demonizați. Și l-au lăsat acolo, pe scăunel, și au plecat. Părintele a rămas în mănăstire aproape singur și așa a fost nădejdea și ajutorul monahilor și al creștinilor, pe care îi ajuta prin rugăciune. Un om cu viață sfântă. Un om cu o lucrare neîncetată”, povestește Arhim. Siluan Antoci, starețul Mănăstirii ”Înălțarea Sfintei Cruci”.