Două reprezentante de la Memorialul Ipotești au participat la Festivalul Internațional „Alexandru Macedonski” de la Craiova! (foto)

În perioada 23-25 mai 2024, la Craiova s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski”, la care au participat și doi reprezentanți ai Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”: Ala Sainenco, manager (care a avut o comunicare pe tema „Polemica Missir-Macedonski), și Lucia Țurcanu, cercetător științific (tema comunicării: „Topografii basarabene în nuvela «Cârjaliul»”).

 

Tema ediției din 2024 a festivalului a fost: „Alexandru Macedonski, precursor al curentelor de avangardă și al prozei moderne românești”. Programul manifestării a cuprins: vizite la Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova și Centrul „Constantin Brâncuși” al Muzeului de Artă; prezentarea expoziției documentare „Alexandru Macedonski” de la Casa de cultură „Traian Demetrescu” din Craiova; lansarea câtorva noi apariții editoriale; două sesiuni de comunicări; lecturi de poezie, la care au participat poeții invitați; recitaluri de violoncel; spectacolul „De la Macedonski la Maria Tănase”.

Evenimentul a fost organizat, sub egida Consiliului Județean Dolj, de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, Casa de cultură „Traian Demetrescu”, Muzeul de Artă – Centrul „Constantin Brâncuși”, Muzeul Olteniei – Secția de Etnografie, Liceul de Arte „Marin Sorescu” și Asociația culturală „Alexandru Macedonski”.

Directorul executiv al Festivalului Internațional „Alexandru Macedonski” este scriitorul Ion Munteanu.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”

astăzi, 16:09

Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...

Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"

astăzi, 14:48

Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!

astăzi, 14:03

Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...