Două primării din județul Botoșani primesc bani pentru proiecte în anul Centenarului. Pe ce se vor cheltui banii!

Comitetul interministerial din Guvern, care gestionează Centenarul Marii Uniri de la 1918, a aprobat primele 99 de proiecte realizate de comune, oraşe şi consilii judeţene care vor fi finanţate din bani publici. Lista cuprinde zeci de proiecte cu caracter folcloric, realizarea unor monumente , albume foto şi conferinţe.  

Pentru județul Botoșani, lista cuprinde doar două proiecte: unul aparține Primăriei Hilișeu-Horia, cel de-al doilea este al Primăriei Dorohoi.

La Hilișeu-Horia se va realiza Poarta Centenarului, care va reprezenta intrarea în localitate și va fi executată din lemn masiv, având o înălțime de aproximativ 6 metri. Poarta va fi amplasată pe un soclu din beton, pavat cu piatră, acesta reprezentând temelia pusă la dezvoltarea României, odată cu înfăptuirea Marii Uniri din 1918. De asemenea, pe pereții și soclul monumentului se va inscripționa "În cinstea eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial" și "Centenarul României 1918-2018". Totodată, se va folosi și logo "Centenar", pentru a se scoate în evidență importanța acestui eveniment, se arată în prezentarea proiectului, care va beneficia de suma de 47.000 de lei, în cadrul programului Centenar. 

În cadrul aceluiași program, Primăria Dorohoi va beneficia de suma de 20.000 de lei pentru organizarea, în perioada septembrie - decembrie 2018, a unor serii de conferințe, congrese, simpozioane interne și internaționale, tema abordată fiind Rolul personalităților dorohoiene în cadrul Primului Război Mondial. 


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...