Părintele Dionisie Ignat s-a născut pe 22 septembrie 1909, în Vornicenii Botoșanilor, primind la botez numele Dumitru. Marele duhovnic ortodox a viețuit 95 de ani, dintre care 78 petrecuți în Sfântul Munte. A plecat la Domnul pe 11 mai 2004.
Fiind un sfânt contemporan, avem mărturii numeroase din partea celor care l-au cunoscut, nu puțini fiind botoșănenii care îl căutau mereu la Sfântul Munte pentru neostenita-i înțelepciune și bunătate.
Arhim. Siluan Antoci, la rândul său botoșănean născut în satul Stănești, comuna Lunca, din județul Botoșani, în prezent stareț al Mănăstirii Așmaș din județul Neamț, l-a cunoscut pe părintele Dionisie cu doar un an înainte ca duhovnicul să plece la Domnul. ”Era în anul 2003, o primăvară frumoasă. Am plecat cu binecuvântare în Sfântul Munte Athos. Am mers la Prodromu, la schitul nostru românesc Lacu și de acolo, împreună cu un părinte, am dorit tare mult să îl văd pe Părintele Dionisie de la Chilia Colciu. Am ajuns către după-amiază, pe la timpul Vecerniei. Părintele parcă ne aștepta, era acolo într-un pridvoraș frumos și primul lucru pe care l-am constatat a fost o mireasmă negrăită care înconjura chilia. Mi-am zis că poate florile, copacii miros așa frumos. M-am apropiat. Chipul părintelui avea o lumină extraordinară! S-a bucurat, a ieșit el în întâmpinarea noastră. Avea o haină pe el - o dulamă - petic lângă petic, dar foarte curată. În mintea mea am zis: fiind bătrân, nici nu vede... - ca un necredincios am gândit - va mirosi urât. Culmea, apropiindu-mă de părintele, acea mireasmă frumoasă - nu pot să o descriu - nu numai că nu se risipea, ci mai tare persista. Tot timpul cât am stat în convorbire de părintele - pentru că m-am spovedit la el - am simțit acea mireasmă atât de plăcută care îl înconjura pe părintele... Atunci nu m-am gândit, mi-am zis că e de la flori, dar târziu-târziu am înțeles că acea mireasmă era de la părintele”, dă mărturie Părintele Siluan Antoci.
Dorul de Botoșani
Tot Arhim. Siluan își amintește de ”vorba aceea dulce, moldovenească, blajină, de o blândețe extraordinară” a Părintelui Dionisie.
”A început părintele să vorbească despre Botoșani, auzind că sunt din Botoșani. Am plecat și eu la mănăstire cum a plecat și sfinția-sa, la 17 ani, el s-a dus la Sfântul Munte și eu la fel, la 17 ani am primit călugăria. Și a început să vorbească despre Botoșani, despre oamenii din Botoșani. Despre blândețea lor, despre credința lor, despre simplitatea lor. Apoi, nimeni în viața asta nu mi-a vorbit atât de frumos despre români. Că suntem un popor român ortodox, că la noi nu s-au născut eretici care au schimbat credința, că românii sunt păstrători ai tradiției adevărate. Mi-a vorbit despre România și despre români ca și cum ar fi plecat ieri din țară. Cu atâta dragoste! Bineînțeles că a punctat și câteva lucruri care ne definesc ca neam: că nu avem dragoste unii cu alții, nu ne împăcăm, de multe ori ne trădăm unii pe alții, mai ales în fața străinilor. Dar am observat că vorbea cu durere și cu dragoste despre poporul român, dar fără să denigreze sau să ignore alte neamuri. Mai ales neamul grecesc. Dar scotea în evidență în primul rând credința ortodoxă dreaptă a românilor”, povestește Părintele Siluan.
Dincolo de duhovnicia celui cunoscut și ca ”Bătrânul Orb”, dincolo de chipul blând și luminos, se afla și un mare iubitor de neam, cu mare dor de Botoșanii natali.
”Tare s-a bucurat că suntem din țară, că suntem din Botoșani. El atât de mult iubea poporul român! Părintele era o pildă vie a ortodoxiei românești. La el veneau fel de fel de oameni, nu doar români sau greci, și numai văzându-l se foloseau de viața părintelui. Era un român autentic. Avea vorba aceea dulce, moldovenească, blajină, de o blândețe extraordinară. Nu vă pot spune cu câtă blândețe și delicatețe s-a aplecat Părintele Dionisie la spovedanie. Nu s-a așezat jos. Cât m-a spovedit a stat în picioare. Mai mare umilință pentru mine... Nu îți dădea impresia că nu vede, deși săracul nu vedea deloc. Era luminat de Dumnezeu”.
Se spune despre Cuviosul Dionisie de la Colciu că a fost singurul român în fața căruia a îngenuncheat Prințul Charles, astăzi Rege al Marii Britanii. ”Cu siguranţă a fost Regele la dânsul, am auzit și eu asta de la părinții care l-au cunoscut. Cu siguranță părintele i-a vorbit acestui conducător despre România. Acum este și rege, să îi dea Dumnezeu gânduri curate pentru România și sincere și să ajute să facă ce i-a spus părintele, pentru că sunt convins că Părintele Dionisie i-a spus lucruri frumoase despre poporul român. În Anglia trăiesc atâția români și sigur au nevoie de un sprijin, au nevoie de protecție. Să aibă biserici, să aibă preoți, pentru că românii se adună în jurul bisericii, acolo se roagă, acolo plâng, acolo își botează și își cunună copiii. Cu siguranță l-a văzut în viață și sigur părintele i-a vorbit despre virtuțile cu care a binecuvântat Dumnezeu poporul român. Nu cred că i-a vorbit Prințului Charles despre ale noastre neputințe ca neam. Nu era omul să își vorbească de rău poporul care l-a născut. Avea o iubire atât de mare!”, mărturisește Părintele Siluan Antoci.
”Câtă smerenie putea să aibă acest călugăr nonagenar”
Oameni simpli, dar mai ales preoții sau călugării au avut privilegiul de a-l vizita în chilie pe sfântul călugăr din Colciu. Unul dintre aceștia este și părintele Teodor Ciurariu, slujitor la Capela Spitalului Municipal din Dorohoi.
„Era aproape orb în vremea aceea, însă dificultățile vederii cu ochii trupului nu îl împiedicau să aibă lumina cunoștinței în Duhul Sfânt. Nu aș putea zice că era clarvăzător în sens ezoteric. Era un om care îți făcea o ”radiografie duhovnicească" după o discuție, un dialog. După ce asculta ce îi spuneai, după ce te supunea unor teste, îți dădea o recomandare, un sfat. Dar așa mare putere avea acel sfat, încât eu și acum, după atâția ani, le urmez și execut întocmai ca pe niște porunci”, povestește Pr. Teodor Ciurariu.
Sfaturile Părintelui Dionisie s-au lipit de suflet și nu îl părăsesc niciodată. ”De exemplu, m-a întrebat odată dacă îmi pomenesc binefăcătorii. Eu am bâiguit ceva (nu mai știu ce), atunci m-a luat ”ca din oală". Imediat a continuat nemaiașteptând răspunsul meu: ”Să ți-i pomenești, să ți-i pomenești!", îmi zice! Și astăzi, când neglijez din motive obiective acest sfat parcă îmi sună în urechi tonul hotărât al părintelui. Un alt sfat pe care l-am primit de la Părintele Dionisie a fost să citesc zilnic sau cât mai des posibil acatistul Sfântului ocrotitor, în cazul meu al Sfântului Teodor Tiron. Eu sunt născut pe 17 februarie, exact de sărbătoarea Sfântului Teodor, cum s-ar zice am venit în lumea aceasta cu Sfântul meu ocrotitor. Până atunci citeam acatistul acesta o dată pe an, la onomastica mea. De atunci, de la întâlnirea cu părintele Dionisie, îl citesc cât mai des”.
”Măi băiete! Dacă vrei să ai parte de bine în viața asta terestră, cinstește-l cât mai des pe ocrotitorul tău din cer, al cărui nume îl porți. Ai să vezi cât de folos îți va fi oriunde vei merge!", îi spunea Părintele Dionisie Ignat.
Dorul de Athos este dorul de inima ortodoxismului. Este locul în care sfinții vorbesc, în care necredincioșii prind a crede. Athos înseamnă pentru Botoșani locul în care au nevoit sfinții plecați din Crăiniceni, din Vorona sau Vorniceni.