”Dorohoi și Botoșani puteau să nu fie astăzi pe harta României dacă ocupanții n-ar fi fost opriți la Herța!”

Și un singur erou poate salva onoarea unui popor!

”Dorohoi și Botoșani puteau să nu fie astăzi pe harta României dacă ocupanții n-ar fi fost opriți la Herța!”

   Foto: bucpress.eu

O troiță la intrarea în Herța stă mărturie că și oamenii obișnuiți pot schimba istoria. Troița amintește celor care respectă adevărul istoric cum s-au bătut stâlpii de hotar în Ținutul Herța și până unde putea ajunge gardul de sârmă ghimpată.

La 1 iulie 1940, la Dorohoi, a fost înmormântat, cu onoruri militare, căpitanul Ioan Boroș, împușcat de ocupanții sovietici numai pentru că a refuzat să predea armele, încercând să le explice că au rătăcit drumul și au înaintat prea departe. Căpitanul român n-a tras niciun foc, n-a încălcat ordinul superiorilor, dar a manifestat un act de curaj și demnitate, lăsând înscrisă în istorie o mică dovadă că n-am fost abandonați fără nicio rezistență.

 

”Nu sunt de partea conaționalilor care strigă că am fost lăsați de izbeliște fără un foc de armă, că mai bine mureau atunci zeci de mii de ostași români, dar onoarea Țării era salvată. Sunt momente când e de ajuns și o singură moarte, și un singur erou pentru a salva onoarea unui popor”, scrie Maria Toacă în Bucpress.

Moartea lui Ioan Boroș și a celor doi camarazi ai săi, Alexandru Dragomir și Iancu Solomon, n-a salvat Herța de ocupanți, dar i-a încurajat pe alții să-i oprească. Asumându-și răspunderea, colonelul Bota a ignorat ordinul comandamentului și a ordonat foc de avertisment. Astfel, trupele Regimentului 16 Artilerie au zădărnicit ocuparea orașelor Dorohoi și Botoșani. Focul de avertisment a oprit tancurile rusești, impunându-i pe ocupanți să bată stâlpii de hotar acolo unde este granița astăzi.

Și în timpurile noastre orice lucrare de valoare națională necesită curaj. Neuitând că la Herța, în vara anului 1941, a fost înălțată o troiță în memoria căpitanului Ioan Boroș și a celor doi camarazi ai săi, care s-au opus înaintării Armatei Roșii în interiorul României, la 29 iunie 1997, pe locul unde au murit eroii și s-a aflat troița înălțată în 1941, a fost sfințită o nouă cruce întru eternizarea memoriei lor, de instalarea căreia s-a îngrijit Societatea „Tricolorul” din regiunea Cernăuți, Ucraina.

Cu trecerea anilor, lemnul a putrezit, vie este însă memoria românilor care, după 83 de ani de la acel tragic eveniment, au înălțat o nouă troiță. ”Și iarăși nu pot să nu remarc curajul și eforturile președintelui Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Răuț, și ale susținătorilor săi - români de bună credință din Ținutul Herței, prof. Alexandru Platonov, Ion Vieru și alți membri ai Asociației intelectualilor contemporani, care au depus eforturi pentru înălțarea, cu mijloace proprii, a noii troițe”, mai spune Maria Toacă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanță botoșăneană la etapa națională a Olimpiadei de Științe pentru Juniori! (Foto)

astăzi, 18:09

Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori, etapa națională, a avut loc, în acest an școlar la Vaslui, în perioada 24 – 28 august 2026. Județul Botoșani a fost repreze...

Un adolescent din Dorohoi a furat mașina din curtea părinților și a ieșit la plimbare!

astăzi, 17:20

La data de 29 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control,  în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un tânăr, din aceea...

Patru tineri reținuți de polițiști: Au bătut un adolescent într-un parc din Botoșani și i-au furat o boxă!

astăzi, 16:20

La data de 28 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a patru tineri, din municipiul Botoșani, cercetați pe...