Calendar ortodox, 9 august: Sfântul Apostol Matia; Sfinţii 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana lui Hristos

Sfântul Apostol Matia era unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numărat apoi cu cei 12 Sfinţi Apostoli (Fapte 1, 26), în locul lui Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut pe Mântuitorul pentru 30 de arginţi. După Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului, comunitatea Apostolilor fiind neîmplinită, Sfântul Apostol Petru, cel mai în vârstă dintre ei, a luat cuvântul spunând că se cuvine a se împlini locul lui Iuda trădătorul. Astfel, au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia (Fapte 1, 24-26), şi rugându-se au tras sorţii, iar aceştia au căzut pe Matia. Această alegere s-a întărit curând prin trimiterea asupra lui a Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, precum a stat şi peste ceilalţi Sfinţi Apostoli. Despre viaţa Sfântului Apostol Matia nu ştim decât că şi-a închinat-o propovăduirii Evangheliei. După o veche tradiţie a Bisericii, el a predicat cuvântul Domnului în Etiopia. Acolo, a fost cumplit chinuit de păgâni şi, în cele din urmă, a fost ucis cu pietre, dându-şi astfel sufletul în mâinile lui Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează astăzi la Trier, în Germania. 

 

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei 10 Mucenici care au pătimit pentru icoana de aramă a Mântuitorului Iisus Hristos, ce era aşezată deasupra „Porţii de aramă”, zidită de binecredinciosul împărat Constantin cel Mare (306-337) în Constantinopol. Numele lor sunt: Iulian, Marcian, Ioan, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru, Leon, Maria şi Teodosia şi au suferit cumplite chinuri pentru Hristos-Domnul, în timpul împăratului Leon al III-lea Isaurul (717-741), cel care prigonea sfintele icoane, socotindu-le chipuri cioplite şi idoli. Fiind prinşi, cei 10 cinstitori de Dumnezeu au fost întemniţaţi şi vreme de 80 de zile au primit de la chinuitori câte 500 de lovituri. Pentru că nu au renunţat la credinţa lor cea dreaptă, au fost scoşi pe uliţele cetăţii, iar în cele din urmă au fost ucişi. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară

astăzi, 11:07

Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...