Cat trebuie si daca trebuie sa actionam intr-un fel, pentru imbunatatirea acestor realitati cotidiene, a relatiilor dintre noi, a atmosferei din jurul nostru si daca trebuie sa ne intereseze starea de lucruri care domneste in societate si in institutiile la care lucram si de ceea ce se intampla pe strada sau oriunde, in alta parte a lumii in care traim si care ne influenteaza viata, familia, sanatatea, credinta, moralitatea, convietuirea.
Abordand acest capitol al traiului in comun organizat dupa anumite principii de convietuire, potrivit carora orice merit si virtute trebuie rasplatite, iar orice greseala trebuie iertata dar si corijata; as zice ca, este firesc sa fie laudat si incurajat cel care este virtuos, asa cum este necesar, uneori, sa fie luat la intrebari cel care ne deranjeaza...
Teza aceasta ca, nu-i bine sa faci observatii este discutabila...Inchipuirea aceasta de sine, autosuficienta, pe care o adopta omul modern ignorant, care crede ca este un "finut" atunci cand nu-l mai indigneaza nimic din ce este in jurul sau nepotrivit si necuviincios, ca este emancipat si cu maniere elevate daca nu ia atitudine, ca este absolut bun si blajin doar pentru faptul ca nu-l indispune nimic din comportamentele semenilor sai, fiind mai bine, mai cuminte, sa nu ai nici o reactie, mi se pare o impasibilitate culpabila si complice cu raul care-i bantuie viata sa sau a celorlalti.
In situatia in care toti ne complacem in amoralitate sau mai rau in promiscuitate, cand nici societatea nu mai aplica vreun fel de "coercitie" celor care gresesc fundamental sau mai putin, este nu numai o viziune puerila, usuratica si amorala, ci cu totul imorala.
A fi cu totul relaxati atunci cand vedem ca, un semen de-al nostru o ia cu totul razna, iar atitudinea lui sfidatoare la adresa celor din jur nu ne lasa nici un frison pe constiinta, desi ne agreseaza prin libertatea lui, libertatea noastra, denota ca, in plan moral suferim de una din patologiile constiintei morale si anume de laxism moral, conform "principiului": este liber sa faca fiecare ce doreste....
Chiar si la cele mai neinsemnate derapaje de la civilizatie, nu e bine sa ramanem impasibili, ci e util sa reactionam fata de cei care distoneaza in raport cu multimea si sunt in conflict cu norma obiectiva si cutuma obstii; uneori si cele mai insignifiante detalii si inadvertente ale insului "inadaptat" pot incomoda pe cei cu maniere si mai sensibili constituind inadecvari la decorul si armonia generala.
La modul figurativ vorbind, daca vezi ca, intr-o orchestra unul e afon si canta fals, ii zici sa taca, sa-si acordeze instrumentul, sa cante dupa partitura sau sa paraseasca scena, unii il huiduie si uneori e productiv, caci intelege sa se rectifice; e clar ca-i deranjeaza pe privitori sau pe ascultatori. Aplaudam doar pe solistul care canta bine sau pe interpretul care-i in acord cu orchestra... Altminteri, avem noi o problema cu "urechea...ca nu-i muzicala" sau ne-a luat somnul "ratiunii" si ne-am "culcat linistiti pe o ureche" ori ne auzim doar respiratia... sau nici pe aceea, caci am devenit, intre timp, datorita "adormirii" - "orbi si surzi" si nu mai rezonam cu armoniile simfoniei generale...
"Ca precum cele neinsufletite, care dau sunet, fie fluier, fie chitara, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaste ce este din fluier, sau ce este din chitara? Si daca trambita va da sunet nelamurit, cine se va mai pregati de razboi?" (I Cor. 14,7-8).
Si atunci, se pune intrebarea - retoric - trebuie sa mai fie si unii "trambite" care sa rasune "dreptatea lui Dumnezeu" sau a "Legii Sale" ori sa cheme la ordine pe cei care traiesc dezordonat si fara randuiala?...
Sau e mai linistit, mai comod, sa privesti de la distanta "haosul" si sa-i "canti in struna" perturbatorului la fel de dizarmonic cum emite si el...
Iata solutia pe care ne-o propune Evanghelia, caci zice Mantuitorul:
"V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-am cantat de jale si nu v-ati tanguit...
Dar intelepciunea s-a dovedit dreapta din faptele ei.
Atunci a inceput Iisus sa mustre cetatile in care se facusera cele mai multe minuni ale Sale, caci nu s-au pocait." (Matei cap.11, 17-20)...
Deci, atitudinea - finalmente - este sa-l mustri pe cel care greseste, dupa ce i-ai "cantat din fluier", in fel si chip, ca sa priceapa;
Altfel, nu ne-ar mai fi spus sa urmam cei patru pasi ai impacarii evidentiati, in alt loc, la Matei 18:15-17, pasi care se sfarsesc cu excomunicarea celui ce nu se pocaieste: "Daca fratele tau a pacatuit impotriva ta, du-te si mustra-l intre tine si el singur. Daca te asculta, ai castigat pe fratele tau. Dar, daca nu te asculta, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentru ca orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori. Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l Bisericii; si, daca nu vrea sa asculte nici de Biserica, sa fie pentru tine ca un pagan si ca un vames".
In concluzie:
Cum va sti cel care greseste ca greseste daca nu-i va spune nimeni ca greseste!?...
Altfel, in particular, nu ai sa-i faci observatie nici copilului tau atunci cand greseste, nespunandu-i, de exemplu, "sa nu se joace cu focul", cand observi ca vrea sa o faca, in ideea ca se va invata el minte daca se va arde nitel...sau atunci cand uita sa dea "buna ziua" la cunoscuti sau cand "arunca hartii" pe jos, cu speranta ca, va invata la ora de dirigentie, poate la ecologie sau la cursurile de educatie civica...
Poate, cine stie, o sa-i invete pe toti "indisciplinatii" - Scoala vietii, desi si la aceasta predau lectii unii "profesori" sau cei care iau atitudine ca sa corecteze ceva, cu dojana bunului simt, ca nu inveti doar din circumstante, ci trebuie sa-ti decripteze cineva talcul lucrurilor, al intamplarilor...
A lasa pe umerii altora educatia "odraslelor" este o atitudine iresponsabila, asa cum a fi invariabil pasivi la "nesimtirea" altora cu gandul ca: nu-i treaba nostra... sau zicand: da-i pace ca nu-i pasa... sau ca: nu se mai poate face nimic...este o tradare de la principii, de la civism , de la educatie si de la crestinism, in ultima instanta.
Mantuitorul a zis: "Indrazniti, Eu am biruit lumea", "sa prisoseasca dreptatea voastra" si "sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor"...nu este inactivism social in aceste afirmatii sau indemn la somn si la culcat pe o ureche, la delasare.
Daca suntem atat de buni la suflet, incat am uitat si de dreptatea lui Dumnezeu si de dreptatea omeneasca, inseamna ca suntem "mai catolici decat Papa". Bunatatea fara dreptate nu da sfintenie...e "caldicica".
Putem pleca de la premisa ca, suntem mereu liberi, insa nu suntem intotdeauna constienti, lucizi si responsabili. Ce-ar fi atunci sa facem "petitii" la presedinti sa fie gratiati toti infractori, caci vezi Doamne, ne e mila de ei...(si ne este), ce-ar fi sa nu mai fie nici o legislatie si sa desfiintam codul penal ca sa nu mai fie sanctiuni pe "bietii oameni", sa-i lasam in pace si pe dictatori sa-si bata joc de popor, fara a simti vreun frison de revolta de la mase. De asemenea, nici preotii sa nu mai faca morala la oameni, nici duhovnicii sa nu mai dea canoane la credinciosi ca sunt "depasite" si sa fie "liber la pacate", sa-i reabiliteze Biserica si pe eretici, sa nu mai fie nici Judecata de Apoi, nici particulara, nici universala, sa-i cerem lui Dumnezeu sa desfiinteze iadul, pedepsele si chinul pacatosilor, sa-i rasplateasca si pe demoni pentru "efortul depus" si eventual, intr-un exces de mila, sa-i faca la loc ingeri luminati, din draci intunecati ce sunt ei acuma...
Iar daca nu vrem, nicicum, sa fim crispati fata de acesti "zoon politikon" si alegem sa ramanem senini, ba chiar sa radem pe seama lor, avem cel putin dreptul "literar" si uneori, chiar trebuie, cu mijloacele pamfletului sau cu fabula, sa-i "sanctionam comic", sa fie si ei - "macar" si "magar"- luati in ras, caci ``rasul este o sanctiune publica" (H. Bergson) si avem voie sa zambim...
Pr. Alin-Cristian Preotu
