Ca dovadă vi s-ar putea aduce exemple fără număr, dar mă voi mărgini la unul dintre cele mai noi: exemplul unei femei văduve.
"Am început să postesc anul trecut de praznicul Sfintei Treimi", povestea ea.
"Mergând la biserică ÅŸi rugându-mă lui Dumnezeu, mi-a venit în gând că trebuie să postesc. Cât a trăit bărbatul meu, nu ÅŸtiam de post ÅŸi deseori ne îmbolnăveam, niciodată nu eram sănătoÅŸi în acelaÅŸi timp: unul din noi era totdeauna la pat. Åži aÅŸa ni s-a scurs iute întreaga viaÅ£a. În tot acest timp eram mereu nervoasă. Cea mai mică jignire din partea oriÅŸicui mă făcea să turbez. Åži mă speriam de oriÈ™ice, chiar si de gândurile ÅŸi presimÅ£irile mele. Iar de când am început să postesc, la praznicul Sfintei Treimi se împlineÅŸte un an de zile, sunt împăcată ÅŸi liniÅŸtită, sunt bucuroasă cu duhul ÅŸi sprintenă cu trupul. Nimeni ÅŸi nimic nu mă mai poate mânia. Åži în sufletul meu răsună mereu cântări bisericeÅŸti ÅŸi rugăciuni. Visele îmi sunt frumoase ÅŸi bune. Nu am nimic pe lume. Simt însă că toată lumea este a mea. Iată, sunt pe de-a-ntregul sănătoasă, chiar dacă sunt bătrână. Nu mă tem de nimic, nici măcar de moarte. Doresc un singur lucru cu nesaÅ£: liniÅŸtea, postul ÅŸi rugăciunea, în care aflu deplină fericire".
AÅŸa povestea despre sine bătrâna, ÅŸi prin această experienţă a ei adevereÅŸte în zilele noastre învăţătura evanghelică ÅŸi experienÅ£a de veacuri a Bisericii.
(Sf. Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi, vol. II, Editura Sophia)
