Dacă te ajunge vreo nesosinţă, tu să gândeÅŸti: "Domnul îmi vede inima, ÅŸi dacă îi este bineplăcut, bine îmi va fi ÅŸi mie, ÅŸi celorlalÅ£i", ÅŸi aÅŸa sufletul tău pururea va fi în pace. Dar dacă cineva va cârti: "Asta nu-i aÅŸa, aia nu-i bine", niciodată nu va fi pace în suflet, măcar de ar ÅŸi posti ÅŸi mult s-ar ruga.
Apostolii erau întreg dăruiÅ£i voii lui Dumnezeu; aÅŸa se păstrează pacea. Tot aÅŸa ÅŸi toÅ£i marii oameni sfinÅ£i au răbdat toate scârbele, încredinÅ£ându-se voii lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeÅŸte, ÅŸi deci putem de nimica să ne temem, afară de păcat, căci din pricina păcatului se pierde harul, iar fără harul lui Dumnezeu vrăjmaÅŸul vântură sufletul ca pe o frunză uscată sau ca fumul.
Trebuie neclintit să ne amintim că vrăjmaÅŸii înÅŸiÅŸi au căzut din mândrie, ÅŸi că pe noi tot mereu încearcă să ne mâne pe aceeaÅŸi cale, ÅŸi pe mulÅ£i i-au înÅŸelat. Dară Domnul au zis:
învăţaÅ£i de la Mine blândeÅ£ea ÅŸi smerenia, ÅŸi veÅ£i afla odihnă sufletelor voastre.
"O, Milostiv Doamne, dăruieÅŸte nouă pacea Ta, precum ai dat pacea SfinÅ£ilor Apostoli: «Pacea Mea dau vouă».
Doamne, dă ÅŸi nouă a ne îndulci de pacea Ta. SfinÅ£ii Apostoli au primit pacea Ta, ÅŸi asupra întregii lumi o au revărsat, ÅŸi mântuind norodul, nu-ÅŸi pierdeau pacea, ÅŸi întru dânÅŸii ea nu se împuÅ£ina".
Slavă Domnului ÅŸi milosârdiei Sale, căci El mult ne iubeÅŸte ÅŸi ne dă pacea Sa ÅŸi harul Sfântului Duh.
Cum să păstrezi pacea sufletească în mijlocul smintelilor zilelor noastre?
Judecând după Scriptură ÅŸi după moravurile oamenilor de astăzi, noi trăim vremile de pe urmă, ÅŸi totuÅŸi trebuie păstrată pacea sufletească, fără de care nu ne putem mântui, precum zicea marele rugător al pământului rusesc, Cuviosul Serafim. Câtă vreme trăia Cuviosul Serafim, pentru rugăciunile sale Domnul păzea Rusia; iar după dânsul s-a înălÅ£at un alt stâlp ce ajungea de la pământ până la cer - Părintele Ioan din Kronstadt. Ne vom opri asupra lui: el este de-al vremilor noastre, ÅŸi l-am văzut rugându-se, pe când pe ceilalÅ£i nu i-am văzut.
Ne amintim cum după Liturghie, când i-au adus calul ÅŸi trăsura ÅŸi el se aÅŸeza în ea, norodul 1-a împresurat, cerându-i binecuvântarea; ÅŸi într-o astfel de învălmăşeală sufletul îi era neîntrerupt în Dumnezeu, ÅŸi într-o astfel de gloată el nu se risipea ÅŸi nu îÅŸi pierdea pacea sufletească. Cum ajungea el la aceasta? - iată întrebarea noastră.
Ajungea la aceasta ÅŸi nu se risipea pentru că iubea norodul ÅŸi nu înceta a se ruga pentru el Domnului:
"Doamne, dăruieşte pacea Ta lumii Tale".
"Doamne, dăruieÅŸte robilor Tăi Duhul Tău cel Sfânt, ca El să le încălzească inimile cu dragostea Ta, ÅŸi să-i povăţuiască întru tot adevărul ÅŸi binele".
"Doamne, voiesc ca pacea Ta să fie întru tot norodul Tău, pre carele Tu ai iubit până în sfârÅŸit, ÅŸi ai dat pre Fiul Tău cel Unul-Născut, spre a mântui lumea".
"Doamne, dăruieÅŸte lor harul Tău, ca în pace ÅŸi în iubire să Te cunoască ÅŸi să Te iubească, ÅŸi să zică asemenea Apostolilor pre Tabor: Bine este nouă, Doamne, a fi cu Tine".
Astfel, neîncetat rugându-se pentru norod, el îÅŸi păstra pacea sufletească; noi însă o pierdem, pentru că nu avem în noi dragoste către norod. SfinÅ£ii Apostoli, ÅŸi toÅ£i SfinÅ£ii, doreau norodului mântuirea, ÅŸi petrecând în mijlocul oamenilor, înflăcărat se rugau pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea a iubi norodul; ÅŸi noi, de nu ne vom iubi fratele, nu vom putea avea pacea.
Să cugete fieştecare la acestea.
(Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, traducerea Ierom, Rafail Noica, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009)
