„Cromatica – liant pictural”, pe simezele Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian”

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează în perioada 11 februarie – 30 martie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Cromatica – liant pictural”. Aceasta reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, unele expuse în premieră la Botoșani.

Patrimoniul artistic al instituției muzeale botoșănene se remarcă nu doar prin complexitate și varietate, ci și printr-un număr semnificativ de lucrări de mare valoare. Operele expuse pe simeze sunt semnate de reprezentanți de seamă ai artei românești, care și-au desfășurat activitatea artistică la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX: Petre Achițenie, Octav Băncilă, Dumitru Bâșcu, Traian Brădean, Alexandru Călinescu, Maria Cocea, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dumitrescu, Ion Gheorghiu, Vasile Gorduz, Nicolae Grigorescu, Marcel Guguianu, Oscar Han, Nicolae G. Iorga, Doina Lie, Ștefan Luchian, Nicolae Maniu, Viorel Mărginean, Ion Murariu, Iulia Oniță, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Mișu Popp, Constantin Radinschi, Camil Ressu, Ion Sălișteanu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Eustațiu Stoenescu, Mircea Ștefănescu, Napoleon Tiron, Petru Remus Troteanu, Paul Vasilescu, Artur Verona și Paul Verona.

 

Cele 35 de exponate au o tematică diversă, pornind de la portrete clasice, peisaje rurale și urbane și naturi statice și ajungând până la pictură abstractă. Artiștii au folosit o varietate de materiale care să-i conducă spre rezolvarea cât mai apropiată și mai facilă a necesităților de exprimare plastică, ținând cont și de perioadele istorice atât de diferite în care au lucrat. Astfel, sunt lucrări realizate în tehnica picturii în ulei pe pânză sau pe carton, a pastelului și acuarelei, dar și sculpturi în bronz și piatră.

”Vă invităm astfel la o călătorie virtuală în timp și în spațiu, unde cromatica reprezintă un liant al suprapunerilor ideatice, iar formele trimit la căutarea sensurilor cele mai profunde al adevărului artelor vizuale”, transmit organizatorii.

Vernisajul expoziției: sâmbătă, 14 februarie 2026, ora 11.30.

Curator: Liviu Șoptelea, conservator. Prezentare: Ana Coșereanu, muzeograf.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trece la concedieri: Rogobete pregătește o strategie împotriva medicilor care pleacă la privat în timpul programului de spital!

astăzi, 17:35

Propunerea urmărește să le ofere managerilor de spitale posibilitatea de a lua măsuri împotriva angajaților care încalcă în mod repetat programul de lucru. Concedierea ar urma ...

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...