Sfânta Ioana rămâne în conștiința liturgică a Bisericii drept martor al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Un model de credinţă jertfelnică, de mărturisire curajoasă şi de cinstire statornică a lui Hristos. Un exemplu pentru mamele creştine şi femeile evlavioase. Un mesaj peste veacuri: să fie tari în credinţă şi să-şi închine viaţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, atât în Familie, cât şi în Biserică.

 

Pus de cele mai multe ori în legătură cu numele Sfântului Ioan Botezătorul sau cu cel al Sfântului Ioan Teologul sau Evanghelistul, „Ioana” este un nume destul de  cunoscut și de utilizat în rândul fiicelor, mamelor și bunicilor noastre.

 

Dacă majoritatea celor binecuvântate cu purtarea acestui nume se aniversează în ziua de pomenire a celor doi mari sfinți ai Bisericii, despre pomenirea Sfintei Ioana Mironosița, acestea cunosc prea puține.

 

Dincolo de relația personală cu Sfântul Ioan Botezătorul, relație ce se manifestă în rugăciune, evlavie și mijlocire, este, totuși, o datorie morală ca cele ce poartă numele Ioana să știe că Sfânta Biserică o prăznuiește în ziua de 27 iunie pe Sfânta Mironosiță Ioana.

 

Aceasta a avut o viață închinată aproapelui. O viață trăită în smerenie. Poate, din acest motiv, sinaxarul este destul de sărac. Sărac în informații, căci viața sfintei a fost plină de bunătate, smerenie și bucurie a învierii Mântuitorului Iisus Hristos. De altfel, acesta este principala coordonată a vieții sfintei Ioana – martor al Învierii.

 

Dacă apostolii, bărbați în toată puterea cuvântului, au stat ascunși „de frica iudeilor”, după răstignirea și punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos, femeile au fost singurele curajoase. Femeile mironosițe au înfruntat teama morții: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iosif, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, Salomeea și Suzana. Nu le găsim pe toate în același loc în Evanghelii. Cu siguranță, femeile mironosițe au fost mai multe, dar istoria sfântă le-a reținut doar pe acestea.

 

Mironosiţele sunt acele femei credincioase, care au văzut răstignirea Mântuitorului şi au plâns pentru suferinţele Lui. De aceea, cu multă duioşie, dis de dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, Duminică, au mers la mormântul lui Hristos, ca să împlinească ceea ce au început să facă Iosif din Arimateea şi Nicodim. Au vrut, cu lacrimi în ochi, să ungă cu aloe şi cu smirnă trupul Mântuitorului, care se afla pus în mormântul din grădina Ghetsimani – dar, au găsit bucuria cea mare a Învierii. Momentul le-a schimbat definitiv viața, pentru că din acea dimineața, acele femei pe care le numim noi mironosițe au devenit apostoli și martori ai adevărului Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

 

Așa cum spuneam, nu există foarte multe detalii din viața Sfintei Ioana. Știm însă, din paginile Sfintei Scripturi, că Ioana era soţia lui Huza, un funcționar la curtea regelui Irod Antipa. Sfântul Evanghelist Luca o amintește pe Ioana în capitolul al III-lea al evangheliei sale, ca fiind una dintre femeile care Îl urmaseră pe Hristos din Galileea şi care i-a ajutat pe ucenicii Domnului în timpul propovăduirii pământești.

 

Conform tradiţiei statornicite în părțile Damascului, Sfânta Ioana  a fost cea care a recuperat capul Sfântului Ioan Botezătorul, după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat. Există posibilitatea să fie așa, cunoscut fiind faptul că mulți dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul au devenit apropiați ai lui Iisus Hristos.

 

Dincolo de această informație păstrată din tradiție, Sfânta Ioana rămâne în conștiința liturgică a Bisericii drept martor al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Un model de credinţă jertfelnică, de mărturisire curajoasă şi de cinstire statornică a lui Hristos. Un exemplu pentru mamele creştine şi femeile evlavioase. Un mesaj peste veacuri: să fie tari în credinţă şi să-şi închine viaţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, atât în Familie, cât şi în Biserică.

Doxologia