Crestinii, asteptati pana la miezul noptii sa se inchine in biserica nou sfintita de la Lebada - FOTO

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit astăzi Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" – a Schitului Lebăda, ce aparţine de Mănăstirea Guranda din judeţul Botoşani. Târnosirea lăcaşului de cult a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii oficiată de IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

La acest eveniment au participat autorităţi locale şi judeţene.



După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. Credincioşii au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat sfintei mese. Botoşănenii sunt aşteptaţi astăzi până la miezul nopţii la Schitul Lebăda pentru a se închina în biserica nou sfinţită.

"Prin mila Domnului, în ultimii 20 şi ceva de ani această prezenţă monahală în judeţul Botoşani a prins rădăcini din ce în ce mai mult, prin redeschiderea unor mănăstiri peste care tăvălugul vremii a trecut, până la deschiderea unor schituri şi mănăstiri noi precum locul în care ne găsim, puţin câte puţin zona a devenit plină de flori. Flori de mănăstiri şi flori de călugări şi călugăriţe care încearcă, în ciuda tuturor ispitelor vremii, să trăiască în ritm de Sfânta Cruce. Parohiile, împreună cu mănăstirile, înconjuraţi de dvs., poporul lui Cristos, din zona, încearcă prin mila Domnului să alcătuiască scări către Cer prin care inimile noastre însetate, precum zice psalmistul, ca cerbul de izvoarele apelor, sufletele însetate de Dumnezeu să primească ceea ce doresc. Nădăjduim în mila Domnului, că şi acest Domn frumos, nu departe de Botoşani, impodobit de această pădure frumoasă, să devină puţin câte puţin loc în care câteva călugărite să îşi facă din Sfânta Cruce un mod de viaţă şi să răspândească acest duh şi mod de viata ancorat în Sfânta Cruce şi asupra celor care, trăitori în lume fiind, descoperă că aici numele Domnului este preaslăvit în rugăciune zi şi noapte. Şi atunci maicile să găsească drumul spre Cer şi, prin rugăciunea lor, să ajute şi lumea însetată şi ea de Domnul si de Imparatia Cerurilor, să primească din înălţimea Cerului câteva fărâmituri de har si binecuvântare, fără de care viaţa noastră în mod real nici nu există", a spus IPS Teofan în această dimineaţă, cu prilejul sfinţirii bicericii Schitului Lebăda.



Schitul Lebăda a luat fiinţă la începutul lunii august 2011. Aşezarea monahală de la Lebăda a fost ridicată de Ionel Ţâmpău, om de afaceri din Botoşani, fiind o construcţie în stil maramureşean, copie după Mănăstirea Bârsana din judeţul Maramureş. Înfiinţarea schitului a avut loc după ce au fost transferate două monahii de la Mănăstirea Guranda.

"Construcţia schitului a început în anul 2000, realizându-se o lucrare frumoasă, fiind întocmită toată documentaţia necesară. În prezent sunt patru monahii care încearcă să dea viaţă duhovnicească noului schit, sub conducerea monahiei Paisia Babii, egumena aşezării monahale. Duhovnicul obştii va fi la Mănăstirea Popăuţi, până când se va rândui un ieromonah care să se dedice special deservirii schitului", a explicat arhim. Ioan Harpa.

Pe lângă biserica propriu-zisă mai există şi o casă monahală care cuprinde corp de chilii şi trapeză. Obştea va ţine rânduiala celor şapte Laude, iar atunci când va fi posibil se va săvârşi Sfânta Liturghie. În incinta schitului va funcţiona un atelier de croitorie.



"Domnul Ionel Ţâmpău a avut în viaţă încercări deosebite. În memoria celor dragi a dorit să zidească o biserică în oraş, dar pentru că nu a găsit teren a ridicat acest sfânt lăcaş, aflat la cinci kilometri de Botoşani", a explicat arhim. Ioan Harpa. 

 



 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Acțiune de amploare în zona Săveniului, peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști!

astăzi, 10:53

La data de 23 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutie...

MIERCURI: Cod Galben de vânt puternic în județul Botoșani!

astăzi, 10:31

Meteorologii au emis o avertizare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă mâine, între orele 10:00 - 20:00. Vântul va avea intensificări de 50–...

Anunț AJPIS Botoșani: Peste 29.000 de conturi alimentate cu bani pentru plata facturilor la energie!

astăzi, 09:54

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru 29.120 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin a...