Memoria zilei: ALEXANDRU ARTIMON

Memoria zilei: ALEXANDRU ARTIMON

ALEXANDRU ARTIMON
agero-stuttgart.de

Alexandru Artimon s-a născut pe 14 septembrie 1938 in comuna Coşula, judetul Botosani. A absolvit Liceul "A.T. Laurian" din Botoşani apoi, în 1963, Facultatea de Istorie - Filosofie, sectia Istorie universala, din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza", Iaşi.

Doctor în istorie din anul 1999. Din 1963 pina în 1967 a fost director al Muzeului de Istorie din Târgu Neamt, iar intre anii 1967 - 1969 a functionat ca şef de secţie la Muzeul de Istorie a Bucovinei din Suceava. Din 1969 pînă în 2001 a fost muzeograf principal, şef secţie şi director adjunct (1992 - 2001) al Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău, a fost membru in Comisia oraşelor medievale româneşti, iar din anul 2001 a lucrat ca arheolog expert al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău.

Activitatea sa de arheolog a inclus studii privind civilizaţia medievală la Cetăţii  Neamţului (Târgu Neamţ), la Suceava, Volovăţ, Mânăstirea Putna şi Mânăstirea Slatina din judetul Suceava, cercetări în judeţul şi orasul Bacău, Tirgu Trotuş, comuna Stefan cel Mare, Onceşti, Mânăstirea Caşin, Faraoani, Drăgeşti - Tătărăşti, Opriseşti - Răchitoasa, Cleja, Fântânele (Bacău) si la Adjudul Vechi (Vrancea).

A publicat peste 80 de articole, studii, note si recenzii, în reviste de specialitate din Bacău şi din tară. A participat la sesiuni ştiinţifice organizate de muzee, arhive, institute de cercetare, universitati etc.

A fost distins cu medalii, ordine, premii şi diplome, dintre care amintim doar: Diplomă de merit, acordată de Ministerul Culturii şi Cultelor(2003) şi cel mai important, Ordinul "Meritul cultural" în grad de Cavaler, primit in anul 2004.

S-a stins din viata pe data de 8 septembrie 2008. 


(Mihaela Băbuşanu Amalanci, istoric/ muzeolog)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...