”O avalanșă de trăiri extreme în umbra apăsătoare a comunismului, unde zilele se succed cu aceeași teamă ce paralizează sufletele în care abia mai pâlpâie lumina speranței. Destine curmate înainte de vreme, adevăruri ascunse sub obișnuita și continua prefăcătorie zilnică, o lume încremenită între deznădejde și durere, unde cu greu mai pătrunde, sporadic, câte o anemică rază de soare. În acest amalgam de trăiri, iubirea adevărată, profundă, își face loc printre suflete sfărâmate și inimi frânte, alină suferințe și înseninează privirile ațintite mereu în pământ”. Sunt cuvintele pe care cititorul le parcurge pe coperta a patra a cărții ”Miona”.
Autoarea romanului este un medic din Trușești, județul Botoșani. Aflată la o doua experiență editorială, Cornelia Bălănescu spune despre sine că nu a intrat în această anevoioasă călătorie cu ”pretenții literare”, dar că a mizat în primul rând pe ”sinceritate”. O sinceritate care a și fost, de altfel, probată într-o primă carte apărută în urmă cu mai bine de trei ani, ”Așa a fost să fie”.
Originară din Ghindenii Doljului, Cornelia Bălănescu a ajuns în Moldova de Nord în urmă cu aproape patru decenii, nimerind într-un comunism crâncen nu doar cu pacienții, ci și cu medicii. În Ștefăneștii anilor 1989, frigul mușca adânc, până la os, iar pâinea ”cartelată” se strecura pe sub mâna miloasă a unui brutar care se întreba retoric ”oare câtă pâine mănâncă doctorii ăștia?!”, ghicind în sinea-i că, în afară de pâine, doctorii nu prea mai aveau nimic pe masă. ”Mergeam la cabinet în costum de ski”, ne povestește astăzi Cornelia Bălănescu. De la Ștefănești a ajuns la spitalul din Trușești, unde avea să cunoască ”raiul” căldurii de calorifer și inima unui medic providențial.
De ce scrie un medic despre durerea unui popor? Cornelia Bălănescu mărturisește că a cunoscut nu doar suferința fără filtru, ci a și asistat la umilințe și trădări, a vindecat răni sufletești, a ”citit” lacrima din fiecare tăcere. Când medicul scrie despre timpul al cărui martor a fost, el nu mai pune un diagnostic, nu teoretizează, ci lasă o mărturie necesară.
Cornelia Bălănescu nu vindecă memoria. Se spune în literatura medicală că, după ce tratezi 1000 de pacienți cu aceleași simptome sociale – de la frică și anxietate la neîncredere – înțelegi că boala nu este doar în corp. Este boala unui sistem. Și, chiar dacă medicul Cornelia Bălănescu nu activează în zona psihiatrică, reușește, iată, prin scris să ne administreze ”doza” de adevăr de care avem nevoie pentru a ne vindeca de un trecut traumatizant și, mai ales, pentru a nu-l mai repeta vreodată.
Da, este vorba despre responsabilitate și asumare. De credibilitate și încredere în forța cuvântului.
De aceea, poate, medicul Cornelia Bălănescu ne vorbește astăzi, în studioul Știri.Botoșani.Ro, despre ”Miona”. Cartea care nu tămăduiește trupul, ci sufletul colectiv.
De la carul cu boi din curtea casei din Ghindeni la școala din timpul comunismului atroce și hulpav, de la propria vindecare de trecut la ce înseamnă să tratezi cu mijloace moderne.
Drumul de la medicină la scriitură, viața între empatie și responsabilitate. Despre cum a trecut de la stetoscop la pagina de roman, dar și despre ce înseamnă pentru un medic întâlnirea cu Moartea, ”profesorul tăcut” care se strecoară în amfiteatrele de la Medicină...
Vă invităm să urmăriți interviul cu medicul Cornelia Bălănescu:
Moderator: Florentina Toniță
Video/Montaj: Florin Timofte
