Odata, intr-un sat de munte, la vremea cand urzeste intunericul, stateam de vorba cu un copil cu ochii de mirare. Pe deasupra capetelor noastre, o pasare a batut din aripi de cateva ori si s-a pierdut in padure.

Dupa un moment de liniste a urmat intrebarea senina a copilului: De ce zboara pasarea? Alta data, privind argintul viu al unei ape ce curgea boltit peste pietrele rotunde ale vaii, ca prins de o minune, a intrebat: De ce curge apa?

Ce minune sta in aceasta faptura mica? Cum de l-a chemat masura lui catre gandurile nelinistitoare? Ce tainica legatura il poarta pe culmile vietii? Copilul este mai aproape decat noi de firea lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu.

Zilele omului varstnic se scurg intr-o forma banala. Feluritele chipuri ale lumii acesteia si sensul adanc al lucrurilor ii scapa. Omul traieste totul in fuga. El nu prinde frumusetea si nici lumina adevarului; cele mai alese rosturi si semne ii scapa. Ii scapa nu pentru ca el ar fi in pacat, ar fi sortit de la inceput sa nu vada, ci pentru ca felul in care isi traieste viata aci ii inchide portile intelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se indeparteaza de plaiurile bucuriei si ale intelepciunii.

Trufia si dragostea pentru cele trecatoare il fac sa coboare cele mai de jos trepte ale conditiei umane.

Traind, lumea inconjuratoare isi pierde taina. Sau, mai precis, odata cu anii, omul isi pierde un simt foarte delicat, dar patrunzator, care il pune in stapanirea substantelor ultime ale existentei; omul in varsta pierde de cele mai multe ori simtul adancimilor; samburele dumnezeiesc moare in el.

Dimpotriva, copilul, fiinta noua si neprihanita, necumparata de ispitele aparentelor inselatoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Cand un copil deschide pentru prima oara ochii, intreg universul cu tainele joaca in apele luminate ale ochilor sai.

De aceea Iisus iubea atat de mult copiii, de aceea i-a aratat ca pe un simbol al crestinismului, lume noua care punea pret pe nevinovatie si naivitate ingereasca, pe fragezime si sete de inteles. "De nu va faceti la fel cu pruncii, nici ca veti intra in imparatia cerurilor".

Copilul este o faptura biblica originara. Copilul este o faptura a vietii neintinate, este o floare deschisa luminii, este un indemn la simplitate si frumusete. In el vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul.

Copilul este un mare dar al vietii noastre aci: aduce cu el inocenta, dragalasenia si bunatatea. Copilul indulceste viata noastra atat de amara; faptura sa mica, cu aripi la suflet, ne da multe invataminte. Un scriitor a spus: "Zambetul copilului este pentru mama ca o rugaciune pentru Dumnezeu". In preajma copilului staruie mereu o atmosfera de lumina si frumusete.

Cand intrebarile bat la portile gandului tau impovarat si cer dezlegare, cand umbrele amintirilor aluneca pe peretii sufletului si cer o raza de soare, atunci stai de vorba cu copiii. Aplecat asupra adancurilor, umbli ca strabatut de fiorii unei zari virgine. Prietenii te cred nebun si lumea te arata cu degetul, in ratacirea ta prin pajistile unei lumi de dumnezeiesc tumult, in setea ta de inteles si vraja, te intalnesti doar cu copiii.

Cuvantul tau suna sec pentru cei varstnici, dar intoarce ca pe o frunza spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.

Ernest Bernea