Conferința internațională de studii românești la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va găzdui, în perioada 9-11 octombrie 2025, Conferința internațională de studii românești.

Aflată la a X-a ediție, conferința este organizată de Facultatea de Litere a Universității din București, în parteneriat cu Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova și Memorialul Ipotești.

 

Consacrată de cele nouă ediții anterioare, Conferința internațională de studii românești – organizată anual de româniști ai celor patru universități istorice reunite în Consorțiul „Universitaria” – marchează, în 2025, un moment simbolic de maturitate și reflecție. Alegerea temei ediției din acest an, Limba română între patrimoniu cultural și punte de dialog internațional  răspunde unei duble necesități actuale: pe de o parte, reafirmarea limbii române ca element fundamental al patrimoniului cultural european și global, iar, pe de altă parte, recunoașterea potențialului său de instrument de comunicare, dialog și negociere interculturală în contexte internaționale. Într-o lume academică tot mai deschisă și mai conectată, studierea limbii române ca limbă străină devine nu doar o formă de acces la cultura română, ci și un act strategic de deschidere către rețele internaționale de cercetare, mobilitate și cooperare. Aflată astăzi la o frumoasă vârstă rotundă, Conferința reflectă transformările din peisajul românisticii contemporane, care aspiră să depășească granițele tradiționale ale filologiei și studiilor culturale, orientându-se către abordări multi-, trans- și interdisciplinare, inovatoare și deschise către lume.

Conferința cuprinde atât intervenții plenare ale participanților, cât și ateliere, mese rotunde, lucrări pe secțiuni, vernisaje de expoziții.

Astfel:

-pe 9 octombrie, începând cu ora 12:30, va avea loc vernisajul expoziției „Pictura este un fel de muzică ce alină un nu-ştiu-ce, în deşert” – expoziție personală a artistului Mihai Nițu (Cluj); curatoare – Kassandra Mihai  – Sala de expoziții „Horia Bernea”;

-pe 9 octombrie, începând cu ora 15:00 – o nouă ediție „Eminescu – post-biografii”: discuții pe marginea eseului dramatic în două acte „Cvartet pentru o voce și toate cuvintele” de Maria Șleahtițchi și Nicolae Leahu;

-pe 10 octombrie, de la ora 11:10, invitatul Memorialului Ipotești – Matei Vișniec – va discuta despre „Literatură, jocuri și invenții lingvistice”;

-pe 11 octombrie, începând cu ora 15:00, va avea loc o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog, invitați fiind Radu Vancu și Marin Mălaicu-Hondrari.

Programul conferinței poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atelier interactiv pentru preoți și preotese despre viața de familie, organizat într-o biserică din Botoșani!

astăzi, 18:30

Joi, 3 septembrie, la Parohia „Sfinții Voievozi” din Tudor Vladimirescu va avea loc un atelier interactiv dedicat preoților și preoteselor din cadrul Cercului pastoral „Sfân...

Botoșani: O fetiță diagnosticată cu cancer a murit la un an de zile, părinții au nevoie de sprijin să o înmormânteze!

astăzi, 17:55

O familie din Botoșani trece prin clipe deosebit de grele. Copilul lor a fost diagnosticat la un an de zile cu cancer la rinichi. Din nefericire, forma severă a bolii și greutatea au fost prea mult...

Președintele CJ Suceava promite că se va circula pe A7, din Dolhasca până la București, din august 2027!

astăzi, 15:37

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat vineri, după ședința de Consiliu Județean, că de luni vor fi dați în trafic încă 47 de kilometri din Autost...