Concurs Naţional "Minunea Învierii", la Grădiniţa 4 Dorohoi
Stiri Botosani Wednesday, 16 April 2014 CulturăÎnvierea Domnului este, fără îndoială, evenimentul de importanţă covârşitoare pentru mântuirea sufletelor noastre. Sfintele Paşti constituie biruinţa vieţii asupra morţii realizată în persoana Mântuitorului Hristos. Această bucurie o trăim fiecare din noi atunci când ne adresăm unul faţă de altul cu vestea mântuitoare: "Hristos a înviat!".
Clopotele o repetă în văzduhuri, preoţii o cântă în altare. Pare că şi păsările ciripesc în graiul lor şi mugurii ce se deschid pe ramuri o mărturisesc, ca şi zefirul cald de primăvară, iar de pe buzele credincioşilor din lumea întreagă răsună, ca un sfânt ecou, mărturisirea de credinţă: "Adevărat a Înviat!".
Cu prilejul acestei mari sărbători a creştinătăţii,
Seminarul Teologic Liceal "Sf. Ioan Iacob"- Grădiniţa cu P.N. nr. 4 Dorohoi, va invită să participaţi la cea de-a doua ediţie a Concursului Naţional "Minunea Ȋnvierii". Concursul este fara taxă de participare şi se adresează preşcolarilor, elevilor de la clasa pregătitoare şi şcolarilor de clasele I-IV.
"Vă aşteptăm să ȋmpărtăşiţi cu noi din frumoasa dumneavoastră activitate cu copiii", este invitaţia transmisă de prof. Mariana-Lilea Chițu.
VEZI AICI REGULAMENTUL CONCURSULUI
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.07 secunde