Concurs de cunoaștere a Noului Testament, dedicat adolescenților, la Arhiepiscopia Iașilor

Cea de-a treia ediție a Concursului de Cunoaștere a Noului Testament, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret în parteneriat cu cele 13 protopopiate din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, se va desfășura anul acesta având ca temă „Patimile și Învierea Domnului”.

Competiția are ca obiective crearea unui context favorabil pentru împărtășirea valorilor Bisericii și descoperirea Evangheliei, dar și încurajarea tinerilor să citească Noul Testament.

Concursul va avea loc în data de 5aprilie, la Iași, și va avea două etape: etapa județeană (între orele 10:00 – 13:00) și etapa finală (15:00-18:00).

Participanți la concurs pot fi tineri cu vârste între 14 și 19 ani și vor avea de pregătit această temă citind din Sf. Scriptură următoarele capitole:

Matei: capitolele de la 21 la 28 inclusiv.

Marcu: cap. 11, apoi de la 14 la 16 inclusiv.

Luca: cap. 19,  28-48, apoi de la 22 la 24 inclusiv.

Ioan: de la 11 la 21 inclusiv. 

Premii:

Locul I - 500 lei

Locul al II-lea - 400 lei

Locul al III-lea -  300 lei

Pentru Protopopiatul Botoșani sunt alocate 14 locuri iar înscrierea participanților va avea loc în perioada 2 martie – 2 aprilie 2021 la Protopopiat sau la preotul Teodor Cenușă, telefon 0748501025.

În cazul în care vor fi mai mulți doritori se va solicita suplimentarea numărului de locuri sau se va organiza o etapă la nivel de Protopopiat.

 

 

Spune-ne opinia ta