Concert simfonic pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor

Vineri, 15 aprilie, melomanii sunt invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Botoșani, începând cu ora 18:30, pentru a viziona un spectacol marca Filarmonica „George Enescu”, dirijat de marele Mihail Secikin.

Alături de orchestra Filarmonicii va urca pe scenă și solistul Mihai Panainte, care va interpreta la fagot.

Din programul artistic fac parte Introducere la opera „Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaicovski, Concertino pentru fagot și orchestră, în do minor, de Peter von Winter și Simfonia nr. 2, în si minor, de Aleksandr Borodin.

 

Dirijorul Mihail Secikin s-a născut în anul 1943, în orașul Harkov, din Ucraina. Inițial s-a pregătit să devină și a activat chiar ca pianist concertist. A început studiul pianului cu o soră a celebrului Vladimir Horovitz, iar în anul 1967 câștigă laurii unui concurs republican de pian, la Kiev, după care urmează o perioadă de activitate solistică susținută de-a lungul și de-a latul fostului URSS.

În paralel, în anul 1972, a absolvit cursul de dirijat orchestră la Conservatorul din Kiev, clasa maestrului Kanerstein.

Își începe cariera dirijorală ca angajat al Orchestrei Simfonice din Zaporojie, în perioada 1976 – 1978, continuând ca dirijor permanent al Teatrului de Operă din Donețk, în perioada 1978 – 1988. În anul 1988 se stabilește în Republica Moldova, la Chișinău, unde desfășoară o activitate complexă ca dirijor permanent al Operei Naționale, dirijor al Filarmonicii și al Orchestrei de Cameră din Chișinău. Concomitent cu activitatea dirijorală, susținute și o intensă activitate didactică ca profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

În anul 1996 a primit titlul de Maestru în Artă al Republicii Moldova, pentru activitatea sa artistică întreprinsă până în momentul respectiv.

În anul 2000 și-a obținut și cetățenia română, iar din stagiunea 2001/2002 deține și postul de dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Botoșani. De la data de 1 aprilie 2004, maestrul Mihail Secikin este angajat și ca dirijor principal al Filarmonicii Naționale din Chișinău.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...