Publicaţia valorifică, aşa cum ne-a obişnuit, mai toate zonele literare, cu un sumar atractiv şi incitant şi invitaţi din întreg spaţiul românesc, dar şi internaţional.
Rubrica Accente vine, ca de fiecare dată, cu un acid punct de vedere asupra realităţii cotidiene, o viziune a redactorului-şef al revistei în spiritul deja cunoscut. "De la condescendenţă la reverenţă" este titlul editorialului semnat de Gellu Dorian, din care redăm un fragment:
"Există o categorie de oameni, nu neapărat numai din cultură ci din toate mediile sociale, care, nu ştiu prin ce miracole, ajungînd pe o poziţie foarte înaltă, fie de decizie, fie iluzorie doar, îşi arborează, în faţa semenilor, o condescendenţă, la care uneori nu poţi ajunge nici cu un salt de zece prăjini. Unii au venit cu această poziţie, pe post de demnitate, de dinainte de optzeci şi nouă, cînd, ajungînd, prin avantajele date de carnetul de partid sau de o relaţie, mai uşor la o pungă de cafea ori la cîteva kilograme de portocale la sărbători, credeau că acest fapt le dă şi poziţia de superioritate faţă de semenii lor, la care priveau de sus. Aceeaşi poziţie cred că o pot avea şi acum, nerenunţînd la ea aşa cum au renunţat la carnetul de partid pe care, în intimitatea lor laşă, l-au dosit pe undeva prin casă, pe unde cred ei că nu ajunge nimeni, însă uneori sunt nevoiţi să privească de jos în sus, ca hultanii care pîndesc de pe cracă zborul păsărilor libere sub tot cerul. Privesc aşa pentru că în acele momente simt că aceasta este adevărata lor poziţie, iar impostura de pînă atunci le-a dat impresia că sunt cu adevărat în poziţia de condescendenţă. Le este greu, desigur, să facă reverenţa (în sensul doar de temenea) la care se văd obligaţi (deşi nimeni nu le cere aşa ceva, însă această înclinare întru obţinerea unor avantaje o fac cu înjurătura printre dinţi şi cu un zîmbet larg pe buze, cam cum se ploconeau capetele boiereşti în faţa trimişilor sultanului). Cei cărora li se adresează o astfel de reverenţă sunt, unii, miraţi, alţii, indiferenţi, pentru că, nici atunci, cînd reverenţioşii de acum erau siguri pe ei şi priveau de foarte de sus, nici acum cînd se uită chiorîş, nu aşteptau şi nu aşteaptă nimic de la aceştia. Această categorie de oameni este foarte activă, insistentă şi nu se lasă pînă nu obţine ceea ce doreşte. Puţini dintre aceştia îşi pot evalua corect situaţia şi se retrag într-un soi de umilinţă demnă, rezervaţi şi gata să înţeleagă, din contextul în care sunt puşi, că rolul lor pe lume s-a terminat. Se resemnează şi îşi văd de ale lor, de sănă ate, de familie, de cercul de prieteni, dacă au avut sau dacă mai au cumva aşa ceva. Însă cîte unul doreşte să rămînă sus, acolo unde a fost învăţat să se afle şi unde ştie că este foarte bine. Îi vin, în susţinerea acestei poziţii, sute de idei pe zi. Face proiecte, unele mamut, ca de pe poziţia eventualei lor împliniri să-şi poată menţine avantajele".
"Poezia nu este gaz de şist, ca să provoace campanii de exploatare, de vânzare, de fabuloase câştiguri peste noapte", spune Ioan Moldovan într-un interviu-eveniment despre agitatele valuri literare, despre Uniunea Scriitorilor, premii şi alte "manifestări poeticeşti". "Poezia din România, acum ca şi altă dată, se află la locul ei, în cărţile poeţilor şi în cititorii lor. Avem poeţi de patrimoniu, neîndoilenic. Doar că poezia nu e gaz de şist, ca să provoace campanii de exploatare, de vânzare, de fabuloase câştiguri peste noapte. E o avere din patrimoniul lui a fi, ceea ce interesează în altfel "consumatorii". Da, da, poeţii români ar fi bine preţuiţi în Europa şi în lume, dacă şi una şi cealaltă ar fi interesate de valori autentice şi ar dori să privească şi dincolo de "teritoriile" lor", mărturiseşte Ioan Modovan în interviul acordat publicaţiei Hyperion.
Cititorii găsesc între paginile revistei un bogat dosar de Poezie (Daniel Corbu, Arcadie Suceveanu, Vasile Iftime, Silvia Caloianu, Marius Irimia, Ghenadie Nicu sau Costel Zăgan), dar şi un generos periplu beletristic (Nichita Danilov, Corneliu Filip sau Doina Ruşti).
Rubrica Teatru găzduieşte, în acest număr, un nume din generaţia tânără de dramaturgi, textul "Reţeta dragostei" fiind unul îndelung (pre)lucrat pe scenele festivalurilor pentru liceeni. Autoarea, Sabina Bălan, a fost, de altfel, şi laureată a Concursului Naţional de Creaţie a Piesei de Teatru într-un Act "Mihail Sorbul".
Revista face, de asemenea, obişnuitele treceri prin noile apariţii de carte, punctând, totodată, şi paginile de Eseu, Universalis sau Eminescu in aeternum.
Pictorului Corneliu Dumitriu i se dedică, la împlinirea a 60 de ani de viaţă, rubrica Aniversări, iar Memoria se apleacă asupra unor nume consacrate: Sándor Petöfi şi Cezar Ivănescu, evocări semnate de Mircea Coloşenco şi Daniel Corbu.
CITESTE AICI INTEGRAL REVISTA HYPERION!
