PublicaÅ£ia valorifică, aÅŸa cum ne-a obiÅŸnuit, mai toate zonele literare, cu un sumar atractiv ÅŸi incitant ÅŸi invitaÅ£i din întreg spaÅ£iul românesc, dar ÅŸi internaÅ£ional.
Rubrica Accente vine, ca de fiecare dată, cu un acid punct de vedere asupra realităţii cotidiene, o viziune a redactorului-ÅŸef al revistei în spiritul deja cunoscut. "De la condescendenţă la reverenţă" este titlul editorialului semnat de Gellu Dorian, din care redăm un fragment:
"Există o categorie de oameni, nu neapărat numai din cultură ci din toate mediile sociale, care, nu ÅŸtiu prin ce miracole, ajungînd pe o poziÅ£ie foarte înaltă, fie de decizie, fie iluzorie doar, îÅŸi arborează, în faÅ£a semenilor, o condescendenţă, la care uneori nu poÅ£i ajunge nici cu un salt de zece prăjini. Unii au venit cu această poziÅ£ie, pe post de demnitate, de dinainte de optzeci ÅŸi nouă, cînd, ajungînd, prin avantajele date de carnetul de partid sau de o relaÅ£ie, mai uÅŸor la o pungă de cafea ori la cîteva kilograme de portocale la sărbători, credeau că acest fapt le dă ÅŸi poziÅ£ia de superioritate faţă de semenii lor, la care priveau de sus. AceeaÅŸi poziÅ£ie cred că o pot avea ÅŸi acum, nerenunÅ£înd la ea aÅŸa cum au renunÅ£at la carnetul de partid pe care, în intimitatea lor laşă, l-au dosit pe undeva prin casă, pe unde cred ei că nu ajunge nimeni, însă uneori sunt nevoiÅ£i să privească de jos în sus, ca hultanii care pîndesc de pe cracă zborul păsărilor libere sub tot cerul. Privesc aÅŸa pentru că în acele momente simt că aceasta este adevărata lor poziÅ£ie, iar impostura de pînă atunci le-a dat impresia că sunt cu adevărat în poziÅ£ia de condescendenţă. Le este greu, desigur, să facă reverenÅ£a (în sensul doar de temenea) la care se văd obligaÅ£i (deÅŸi nimeni nu le cere aÅŸa ceva, însă această înclinare întru obÅ£inerea unor avantaje o fac cu înjurătura printre dinÅ£i ÅŸi cu un zîmbet larg pe buze, cam cum se ploconeau capetele boiereÅŸti în faÅ£a trimiÅŸilor sultanului). Cei cărora li se adresează o astfel de reverenţă sunt, unii, miraÅ£i, alÅ£ii, indiferenÅ£i, pentru că, nici atunci, cînd reverenÅ£ioÅŸii de acum erau siguri pe ei ÅŸi priveau de foarte de sus, nici acum cînd se uită chiorîÅŸ, nu aÅŸteptau ÅŸi nu aÅŸteaptă nimic de la aceÅŸtia. Această categorie de oameni este foarte activă, insistentă ÅŸi nu se lasă pînă nu obÅ£ine ceea ce doreÅŸte. PuÅ£ini dintre aceÅŸtia îÅŸi pot evalua corect situaÅ£ia ÅŸi se retrag într-un soi de umilinţă demnă, rezervaÅ£i ÅŸi gata să înÅ£eleagă, din contextul în care sunt puÅŸi, că rolul lor pe lume s-a terminat. Se resemnează ÅŸi îÅŸi văd de ale lor, de sănă ate, de familie, de cercul de prieteni, dacă au avut sau dacă mai au cumva aÅŸa ceva. Însă cîte unul doreÅŸte să rămînă sus, acolo unde a fost învăţat să se afle ÅŸi unde ÅŸtie că este foarte bine. Îi vin, în susÅ£inerea acestei poziÅ£ii, sute de idei pe zi. Face proiecte, unele mamut, ca de pe poziÅ£ia eventualei lor împliniri să-ÅŸi poată menÅ£ine avantajele".
"Poezia nu este gaz de ÅŸist, ca să provoace campanii de exploatare, de vânzare, de fabuloase câÅŸtiguri peste noapte", spune Ioan Moldovan într-un interviu-eveniment despre agitatele valuri literare, despre Uniunea Scriitorilor, premii ÅŸi alte "manifestări poeticeÅŸti". "Poezia din România, acum ca ÅŸi altă dată, se află la locul ei, în cărÅ£ile poeÅ£ilor ÅŸi în cititorii lor. Avem poeÅ£i de patrimoniu, neîndoilenic. Doar că poezia nu e gaz de ÅŸist, ca să provoace campanii de exploatare, de vânzare, de fabuloase câÅŸtiguri peste noapte. E o avere din patrimoniul lui a fi, ceea ce interesează în altfel "consumatorii". Da, da, poeÅ£ii români ar fi bine preÅ£uiÅ£i în Europa ÅŸi în lume, dacă ÅŸi una ÅŸi cealaltă ar fi interesate de valori autentice ÅŸi ar dori să privească ÅŸi dincolo de "teritoriile" lor", mărturiseÅŸte Ioan Modovan în interviul acordat publicaÅ£iei Hyperion.
Cititorii găsesc între paginile revistei un bogat dosar de Poezie (Daniel Corbu, Arcadie Suceveanu, Vasile Iftime, Silvia Caloianu, Marius Irimia, Ghenadie Nicu sau Costel Zăgan), dar ÅŸi un generos periplu beletristic (Nichita Danilov, Corneliu Filip sau Doina RuÅŸti).
Rubrica Teatru găzduieÅŸte, în acest număr, un nume din generaÅ£ia tânără de dramaturgi, textul "ReÅ£eta dragostei" fiind unul îndelung (pre)lucrat pe scenele festivalurilor pentru liceeni. Autoarea, Sabina Bălan, a fost, de altfel, ÅŸi laureată a Concursului NaÅ£ional de CreaÅ£ie a Piesei de Teatru într-un Act "Mihail Sorbul".
Revista face, de asemenea, obiÅŸnuitele treceri prin noile apariÅ£ii de carte, punctând, totodată, ÅŸi paginile de Eseu, Universalis sau Eminescu in aeternum.
Pictorului Corneliu Dumitriu i se dedică, la împlinirea a 60 de ani de viaţă, rubrica Aniversări, iar Memoria se apleacă asupra unor nume consacrate: Sándor Petöfi ÅŸi Cezar Ivănescu, evocări semnate de Mircea ColoÅŸenco ÅŸi Daniel Corbu.
CITESTE AICI INTEGRAL REVISTA HYPERION!
