Sâmbătă, 24 februarie 2018, la ora 18.00, pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" este programat spectacolul "Cerere în căsătorie", de A. P. Cehov.
Regia artistică şi ilustraţia muzicală: Mihai Donţu
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Distribuţie:
Cezar Amitroaei
Silvia Răileanu
Dragoş Radu
P. Cehov surprinde inițiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care dorește să se însoare cu fiica vecinului sau.
Însa, departe de romantismul și armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potențiali miri se ceartă aprig din motive derizorii.
Ciocnirea personalităților lor puternice, crizele de ipohondrie ale pețitorului, încurcătura în care se găsește tatăl miresei și încercările sale disperate de a aplana rabufnirile celor doi tineri dau naștere unui comic de situație savuros.
Va invitam, așadar, la spectacol, pentru a afla deznodamantul acestei confruntări dinamice și originale!
Biletele se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48,
tel 0231 513948 sau 0231 512184 (program: 10.00 – 12.00 și 16.00 - 18.00, de marți până duminică inclusiv)
Preț bilet - 20 lei elevi, studenți - 10 lei.
Duminică, 25 februarie, ora 18.00, botoșănenii sunt așteptați să vizioneze spectacolul "Unchiul Vanea", adaptare după A. P. Cehov.
Distribuția:
Voiniţchi, Ivan Petrovici (Unchiul Vania) - IOAN CREŢESCU
Serebreakov, Alexandr Vladimirovici - MARIUS ROGOJINSCHI
Astrov, Mihail Lvovici, medic - SORIN CIOFU
Elena Andreevna - GINA PĂTRAŞCU-ZAMFIRACHE
Sofia Alexandrovna (Sonia) - ALEXANDRA VICOL
Voiniţchaia, Maria Vasilieva - TEODORA MORARU
Marina, dădaca - IRINA MITITELU
Teleghin, Ilia Ilici - PETRUŢ BUTUMAN
Regie: ANTONELLA CORNICI
Scenografie: ALINA DINCĂ-PUŞCAŞU
Ilustraţie muzicală: GEORGE DANCU şi COSMIN LUPAN
Coregrafie: VICTORIA BUCUN
Light design: LUCIAN MOGA
Călin Ciobotari: De ce Unchiul Vanea?
M-am întrebat frecvent, în revenirile mele pe Cehov, despre ce este Unchiul Vanea sau, altfel formulată întrebarea, care este tema principală a acestui text pe care îl scria Cehov în 1897? Ai spune, la o primă vedere, că este una din dramele de familie specific burgheze, drame atât de răspândite în Europa teatrală a secolului XIX, în care își exersaseră talentul și Ibsen, și Strindberg și alții. Ar putea fi vorba, apoi, despre imposibilitatea iubirii, cea dintre Elena Andreevna și doctorul Astrov, cea a lui Vanea pentru Elena, ori cea a Soniei pentru Astrov. Pentru unii cititori, întregul text ar putea fi o meditație asupra banalului, ternului, nesemnificativului vieții la țară, sau, din contra, o pledoarie furibundă asupra modului în care omul distruge natura. Unchiul Vanea, scrisă în vremuri ce anunțau deja revoluția proletară de peste un deceniu, subîntinde și o filosofie a muncii, respectiv a non-muncii, la fel cum întreaga piesă poate fi citită în cheia unei analize psiho-economice a societății rusești de la finalul secolului XIX.
Raportată la întregul operei dramatice a lui Cehov, Unchiul Vanea reprezintă un punct de cotitură. După piese precum Piesa fără titlu sau Ivanov, ce păstrau modelul clasic al (anti)eroului asumat ca personaj principal, în Pescărușul și Unchiul Vanea Cehov inițiază un nou mod de a scrie teatru, unul ce are ca notă fundamentală principiul democratizării scenei: rigida distincție între personaje principale și personaje secundare dispare. Procedeul va atinge perfecțiunea în Livada de vișini (1904). Un alt principiu cel al relativității: în absența unui centru-reper, dacă modifici unghiul din care privești un personaj, tot peisajul textual se modifică la rândul lui. Cititorul/ regizorul trebuie la fiecare pas să ia decizii: pe cine crede, pe Vanea, când susține că Serebreakov este un impostor, sau pe profesor, când deplânge starea jalnică a oamenilor de nimic în mijlocul cărora a ajuns? Este Sonia cu adevărat urâtă, cum vorbește lumea textului, sau, dimpotrivă, frumusețea ei stârnește nedumerire? Este Astrov un doctor lamentabil, cum crede Serebreakov, sau este unul dintre acei puțin medici în care palpită, dincolo de profesie, însuși Umanismul? Altfel spus, piesele lui Cehov nu au centre, puncte fixe după care să te ghidezi. Totul este supus aici interpretabilului, fluidului, incertului.
Ce mai are special piesa din 1897? Două lucruri, cred… S-a spus că în niciunul dintre personajele sale nu s-a adăpostit mai vizibil Cehov decât în acest carismatic și complicat doctor Astrov. Apoi, e textul în care Cehov pare să ne vorbească nouă, celor de azi, într-un mod cât se poate de frontal. În două sau trei rânduri personajele opinează despre ce va fi peste o sută-două de ani, temându-se că vor fi judecate de oamenii din viitor. Tocmai noi suntem cei despre care discută Vanea, Sonia, Astrov. Piesa se deschide superb către azi, nu gratuit, ci pretinzându-ne o atitudine…