Un preot cinstit şi evlavios era duşmănit de câţiva credincioşi de-ai săi, deoarece a refuzat să le facă un lucru ilegal. Pentru aceasta ei voiau să se răzbune împotriva preotului. Astfel, au plătit o femeie neruşinată, care l-a acuzat pe preot de faptele cele mai josnice.
Bunul preot, deşi şi-a dovedit pe deplin nevinovăţia în faţa episcopului său, totuşi era mâhnit din cauza întinării cinstei sale preoţeşti, şi slăbind din zi în zi, a căzut la pat.
Auzind calomniatorii că preotul este pe moarte, speriaţi şi mustrându-i conştiinţa, s-au grăbit să-şi ceară iertare pentru fapta lor cea răutăcioasă, promiţându-i că îşi vor retrage toate calomniile şi-i vor restabili cinstea.
- Fiilor - le-a spus preotul cu tristeţe - eu vă iert din toată inima, dar vedeţi, bunul meu nume nu mai puteţi a mi-l reda.
- Cum nu, numai să ne spui ce trebuie să facem, au spus atunci ei.
- Bine, luaţi dar perna aceasta, urcaţi-vă în turn cu ea şi sloboziţi fulgii din ea.
Ei credeau că preotul aiurează dar, văzându-i stăruinţa, în cele din urmă, au făcut precum le spusese preotul.
Întorcându-se la preot, acesta i-a întrebat ce s-a întâmplat cu fulgii, iar aceştia au răspuns că au fost luaţi de vânt şi împrăştiaţi în toate părţile.
- Ştiam - le-a spus preotul - dar acum mergeţi şi adunaţi iarăşi fulgii.
La răspunsul acestora - că aşa ceva nu mai este acum posibil - bătrânul preot a continuat spunându-le:
- Vedeţi, întocmai şi tot la fel de imposibil este şi a-mi restabili mie cinstea şi bunul nume, căci calomnia s-a răspândit cu mult mai departe decât să fiţi voi în stare a o mai înlătura.
Şi, spunând acestea, bunul preot i-a binecuvântat şi nu peste mult timp el a şi murit.