Calendar Ortodox: Sfinţii Mucenici Platon, Roman şi Zaheu

Sfântul Mucenic Platon (†302) era din ţara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu mucenicul Antioh, născut din părinţi creştini, şi crescut în dreapta credinţă. Deşi tânăr cu anii, cu înţelepciunea era bătrân şi-L propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală în mijlocul închinătorilor la idoli. Din acest motiv a fost prins de necredincioşi şi dus la judecată în faţa dregătorului Agripin.

Deci, auzind dregătorul că sfântul nu se închină la idoli, a poruncit la 12 slujitori să-l bată pe rând, dar bunul pătimitor pentru Hristos a răbdat toate loviturile pentru Domnul său. L-au întins apoi pe un pat de aramă ars în foc, bătându-l iarăşi cu toiege, dar când l-au coborât de acolo au aflat tot trupul său întreg şi nevătămat, încât cei de faţă au spus: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor”! Chinuitorul a poruncit atunci ca sfântul să fie jupuit de viu, dar văzând că nimic nu-l poate întoarce de la credinţa sa în Hristos Iisus, a poruncit în cele din urmă să i se taie capul. Şi aşa a primit cununa muceniciei Sfântul Platon.

 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Mucenic Roman. Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximian (285-305) şi din râvnă pentru Hristos oprea nu doar poporul păgân din Antiohia să intre în capiştea idolilor, ci şi pe însuşi dregătorul Asclepiade, scrie ziarullumina.ro.

Pentru aceasta a fost bătut peste gură şi i-au jupuit pielea de pe coaste, însă mucenicul răbda toate cu vitejie. Deci, privind Roman la un copil din mulţime, pe care-l chema Varula, i-a zis dregătorului: Mai priceput este copilul acesta decât tine, om bătrân! Şi dregătorul, chemând pe copil la sine, l-a întrebat: Pe care Dumnezeu cinsteşti? Iar copilul a răspuns: Pe Hristos cinstesc! Apoi, dregătorul iar l-a întrebat: Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai mulţi? Copilul a răspuns: Mai bine este a cinsti pe Unul Dumnezeu Iisus Hristos, căci El este Dumnezeu adevărat, Cel ce ne-a zidit pe noi toţi, iar zeii voş­tri sunt diavoli! Pentru aceasta tiranul a poruncit călăului să-i taie capul copilului. Sfântul Roman a fost sugrumat mai târziu în temniţa în care era închis. Şi aşa, Varula pruncul şi Roman au primit cununa mucenicilor din mâinile Domnului Iisus Hristos.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Țara de Sus – vatră de spiritualitate și cultură românească” la Dorohoi, simpozion regional la Seminarul Teologic!

astăzi, 17:18

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a găzduit joi, 19 februarie 2026, cea de-a IV-a ediție a Simpozionului Regional și Interjudețean „Țara d...

SONDAJ: Exerciții de tras cu arma în clasele de liceu, câți români ar fi de acord cu astfel de exerciții!

astăzi, 16:11

Aproape jumătate dintre români sunt de acord cu introducerea unor exerciții de tras cu arma în clasele de liceu, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 28 ian...

Comercianți fără atestat de producător în Piața Mare, sancțiuni și pentru cei care vând produse ”din mers”!

astăzi, 14:23

Pe durata acțiunilor întreprinse au fost legitimate 43 de persoane și aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 cu amendă în cuantum total de 4240 lei și 20 sancțiun...