Calendar Ortodox: Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat

Sfinţii Nicandru şi Marcian erau ostaşi în armata romană de la Dunăre şi îşi îndeplineau slujirea ostăşească în cetatea Durostorum (astăzi Silistra), pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). În acea vreme, în cetăţile de la Dunăre a venit cezarul Maximian Galeriu, care a îndepărtat pe toţi soldaţii creştini din armata romană, arestându-i şi persecutându-i până la moarte.

Pentru că Sfinţii ostaşi Nicandru şi Marcian au mărturisit împreună cu alţi trei ostaşi: Pasicrat, Valention, Isihie şi cu veteranul Iuliu, că sunt creştini, au fost aruncaţi în temniţă. Apoi, au fost cercetaţi şi siliţi să se lepede de Hristos, însă ei, refuzând cu de­săvârşire să apostazieze, au fost bătuţi şi chinuiţi în multe feluri.

 

Văzând împăratul că nu-i poate îndupleca să se închine zeilor, a poruncit să se taie capetele Sfinţilor Nicandru şi Marcian la 8 iunie. Şi aşa aceşti sfinţi au primit de la Hristos-Domnul cununa muceniciei, scrie ziarullumina.ro.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea aducerii cinstitelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. El a pătimit pentru Hristos pe vremea păgânului împărat Liciniu (308-324), în cetatea Iraclia (Heracleea Pontului), unde sfântul era dregător. Sfârşitul său mucenicesc a fost în data de 8 februarie 319.

Astăzi cinstim aducerea moaştelor sale din Iraclia, în patria sa, adică în Evhaita din Asia Mică, fiindcă aşa i-a poruncit Sfântul Teodor slugii sale, Uar: „Trupul meu să-l duci în Evhaita, în ţara strămoşilor mei”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...

Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier!

astăzi, 11:00

Un accident rutier produs în această dimineață pe raza comunei Hănești s-a soldat cu rănirea unei persoane. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, primii care au aju...

Controale la comercianții de produse alimentare en-gros, amenzi de peste 35.000 de lei!

astăzi, 10:26

La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Con...