Calendar Ortodox: Sfântul Mucenic Mamant; Sfântul Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului

Pe vremea împăratului Aurelian (270-275), în cetatea Gangra, trăia un bărbat Teodot şi soţia sa Rufina. Aceştia, fiind creştini, au fost trimişi în Cezareea Capadociei la dregătorul Faust şi au fost întemniţaţi. Rufina însă era însărcinată şi, după ce a născut copilul, fiind supusă la multe chinuri, a murit.

O femeie de neam bun, Amia, l-a luat ca pe un fiu al ei pe prunc, dar acesta cinci ani n-a rostit nici un cuvânt. Iar după aceea, multă vreme zicea numai „mama” în limba siriacă, de aceea l-a şi numit Mamant. Deci, ajungând el în vârstă, a fost silit să aducă jertfe idolilor și, nesupunându-se, a fost străpuns cu suliţa, dându-şi astfel sufletul în mâinile Domnului, scrie ziarullumina.ro.

 

Tot astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, al 23-lea episcop al cetăţii de pe malurile Bosforului, ce a păstorit Biserica lui Hristos între anii 582 şi 595. Înainte de a intra în clerul bisericesc fusese lucrător de aur.

Trecând la cele veşnice Patriarhul Eutihie al Constantinopolului, a fost ales cu voia lui Dumnezeu fericitul Ioan în locul aceluia. Însă, la început, Ioan nu dorea acest lucru, considerându-se nevrednic de o asemenea cinste, până ce a văzut o vedenie înfricoşătoare. De o parte vedea cum marea se înălţa până la cer şi era un cuptor înspăimântător cu mult foc. Iar pe de altă parte, mulţime de îngeri grăind astfel către dânsul: „Nu primeşti scaunul? Altul va fi, iar tu vei fi muncit de noi toţi”.

Unele ca acestea zicându-i îngerii, s-a supus şi astfel a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Sfântul Ierarh Ioan se nevoia mult, postind foarte aspru în toate zilele vieţii sale, de aceea a şi fost numit „Postitorul”. El mânca o singură dată pe săptămână puţine verdeţuri, se ruga mult, dormea puţin şi era mult milostiv faţă de săraci, faţă de văduve şi de orfani. De aceea, s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Sfântul Ioan Postitorul este primul Patriarh de Constantinopol care a primit numele de „Patriarh Ecumenic”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Legea sobelor și a suspendării amenzilor pentru repartitoare de căldură a trecut de Camera Deputaților

astăzi, 19:05

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat, cu 210 voturi pentru, 67 de voturi contra și 11 abțineri, legea care prevede un plan de înlocuire trepta...

Marius Croitoru și-a aflat pedeapsa după ce a luat ”roșu” în FC Botoșani - Rapid!

astăzi, 18:06

Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a fost suspendat două meciuri şi a primit o penalitate sportivă de 720 de lei, după ce a fost trimis în tribună la meciul cu Rapid, scor 1-...

Vara pe uliță la Răuseni, alături de pompierii botoșăneni! - FOTO

astăzi, 17:39

Peste 120 de copii participanți la Tabăra „Vara pe uliță”, organizată de Școala Gimnazială Răuseni, au învățat de la pompierii botoșăneni cum să reacționeze corect &ici...