Sfântul Sofronie era din cetatea Damascului, având părinți dreptcredincioși ce se numeau Plintos și Mira. A trăit în zilele împăratului Heraclie (610-641) și încă din tinerețe și-a îmbogățit viața, iubind înțelepciunea atât cea duhovnicească, prin exemplul sfinților pustnici, cât și din afară, a științelor din vremea lui.
Studiind filosofia, a mers la Ierusalim, apoi la mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște, și acolo a viețuit 20 de ani. L-a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moshu, scriitorul vestitei cărți Limonariul. Împreună cu acest cuvios, Ioan, Sfântul Sofronie a călătorit la mai multe locuri sfinte: la Mănăstirea Sfântul Sava, la Iordan, în Antiohia, apoi în Alexandria. Aici, îmbolnăvindu-se, Sofronie a fost tuns în monahism. În acea vreme, Heraclie i-a biruit pe perşi, aducând la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci, pe care aceștia îl furaseră, dar şi pe Patriarhul Zaharia al Ierusalimului, care era ţinut în robie.
Ziarul Lumina scrie că, după moartea patriarhilor Zaharia şi Modest a fost ales Sofronie patriarh al Sfintei Cetăți. Atunci s-a ridicat în creștinătate o nouă erezie, a monoteliților, adică a celor care mărturisesc o singură voință şi o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei erezii privind taina Persoanei lui Hristos i s-a opus Sfântul Sofronie, căci adunând sinod a osândit asemenea rătăcire. Sfântul Sofronie i-a combătut pe monoteliți, întocmind scrieri care au fost citite la Sinodul al 6-lea Ecumenic.
Tot el a scris Viața Sfintei Maria Egipteanca şi Cuvânt despre viața Sfântului Ioan cel Milostiv. A avut marea durere să vadă cucerirea Ierusalimului de către arabi sub ocârmuirea califului Omar în anul 638. Atunci, sfântul patriarh a încheiat cu Omar o pace pe care însă califul nu a respectat-o după ce Ierusalimul şi-a deschis porțile. Sfântul Patriarh Sofronie a trecut la Domnul în anul 638.