Calendar Ortodox: Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei; Sfânta Mironosiţă Maria lui Cleopa

Sfântul Mihail, mărturisitorul lui Hristos, a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul (813-820) şi a ales din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu un bun prieten al său, Teofilact al Nicomidiei. Patriarhul Tarasie al Constantinopolului i-a trimis pe amândoi la o mănăstire zidită pe ţărmul Mării Negre, unde s-au nevoit mulţi ani sporind în fapte bune.

Fericitul Patriarh Tarasie, văzând viaţa lor curată, a socotit că cei doi sunt vrednici de treapta arhieriei şi i-a aşezat episcopi: pe Teofilact Episcop în Nicomidia, iar pe Mihail l-a făcut Episcop al Sinadei. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, Sfântul Mihail a fost trimis la Roma, de Patriarhul Constantinopolului, Nichifor, şi a adus de la fericitul papă Leon al III-lea o scrisoare prin care se apăra dreapta învăţătură cu privire la cinstirea sfintelor icoane, scrie ziarullumina.ro.

 

Patriarhul Nichifor a mers la împărat împreună cu arhiereii şi i-au amintit aceluia de dreapta credinţă cea hotărâtă la Sinodul al 7-lea Ecumenic din 787. Atunci s-a arătat şi Sfântul Mihail că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al ereziei. Pentru aceasta a fost surghiunit din loc în loc, răbdând multe necazuri, până când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sfinţitul său cap se păstrează astăzi la Marea Lavră din Muntele Athos.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

Saturday, 17 October 2026

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

Saturday, 17 October 2026

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

Saturday, 17 October 2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...