Calendar Ortodox: Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului (Pomenirea morţilor)

Sfântul Chiril (†386) era din părţile Ierusalimului şi s-a născut pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) din părinţi creştini. Avea 12 ani în timpul primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.

În acele vremuri, în Ierusalim se descopereau locul Golgotei şi lemnul Sfintei Cruci, iar din porunca împăratului se construia Biserica Sfântului Mormânt şi Biserica Învierii. În Biserica Învierii a slujit Sfântul Chiril în tinereţe şi tot în această biserică a rostit celebrele ­Cateheze sau Cuvântări, pregătind pentru botez pe cei ce doreau să devină creştini. Către anul 350, murind Episcopul său Maxim, Sfântul Chiril a fost ales Episcop al Sfintei Cetăţi, scrie ziarullumina.ro.

 

În anul următor a avut loc arătarea semnului Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului, iar sfântul l-a înştiinţat amănunţit despre aceasta pe împăratul Constanţiu. Au început apoi zile grele pentru Biserica lui Hristos, iar împăraţii arieni Constanţiu şi Valens, împreună cu episcopii arieni, au reuşit să-l scoată de două ori din scaun pe Sfântul Chiril, apărătorul dogmelor apostoleşti.

După mai bine de 16 ani de surghiun, spre sfârşitul vieţii, Sfântul Chiril s-a întors în episcopia sa. Păstorindu-şi cu dragoste turma cea cuvântătoare şi lăsând Bisericii zestrea celor 24 de Cateheze, precum şi pilda vieţii lui, a adormit în Domnul, după ce luase parte la Sinodul al 2-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

astăzi, 19:59

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...