Calendar Ortodox: Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie

Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), cel care a oprit prigoanele împotriva creştinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313, scrie ziarullumina.ro.

Şi era Sfântul Marcu plin de râvnă pentru răspândirea cuvântului Evangheliei, aducând mulţime de popor pe calea mântuirii, atât prin predicile sale pline de har, cât şi prin pilda propriei sale vieţi curate. Drept aceea, a fost sfinţit episcop în cetatea Aretuselor, din Siria.

 

Însă, în anul 361, urcând pe tronul împărătesc nepotul lui Constantin cel Mare, Iulian, cel care s-a lepădat de credinţa creştină, acesta a pornit prigoană ­împotriva Bisericii lui Hristos. Deci, ajungând păgânii şi în Siria, l-au prins pe Episcopul Marcu şi l-au bătut, l-au împuns cu suliţe şi cu trestii ascuţite, apoi au turnat saramură peste rănile sale.

După aceea, l-au uns cu miere şi l-au lăsat la soare să-l mănânce viespile şi albinele. Dar el, deşi era bătrân, cu puterea harului lui Hristos a răbdat toate acestea prin multă rugăciune, încât mulţi păgâni văzând râvna sa au crezut în Hristos-Domnul.

În aceeaşi prigoană a fost chinuit şi diaconul Chiril, care propovăduia la rândul său cu mult zel Evanghelia lui Hristos, dar el a fost în cele din urmă ucis de păgâni. Murind împăratul Iulian, persecuţiile au încetat, iar Sfântul Marcu a fost eliberat. Însă, din cauza multor suferinţe îndurate, Sfântul Episcop Marcu s-a săvârşit din viaţa aceasta pământească la 29 martie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

astăzi, 20:58

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...