Sfântul Policarp era originar din Efes, în Asia Mică, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi, Pangratie şi Teodora, pe când ei erau în temniţă pentru credinţa lor în Iisus Hristos Domnul.

Fiind osândiţi la moarte părinţii săi şi tăindu-li-se capetele, pruncul a fost luat şi crescut de o creştină milostivă, Calista, care l-a botezat, dându-i numele Policarp. Calista l-a învăţat pe Sfântul Policarp dreapta credinţă şi poruncile vieţii după Evanghelia Domnului. Pe când avea 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduieşte cuvântul Domnului în părţile Asiei şi, dorind foarte mult să-l vadă, a mers la dânsul, scrie ziarullumina.ro.

Pe vremea împăratului Traian, Sfântul Ioan Evanghelistul l-a aşezat pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, dându-i ajutor pe Sfântul Policarp. Asemenea şi Sfântul Vucol, înainte de a muri, l-a aşezat pe Sfântul Policarp în locul său. Păstorind vreme îndelungată, el i-a adus pe mulţi păgâni la Hristos. Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), către anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, unde împreună cu Papa Anicet au statornicit data sărbătorii Învierii Domnului pentru întreaga creştinătate. Pe vremea împăratului filosof Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost ars de viu pentru credinţa sa în Mântuitorul Iisus Hristos, primind astfel cununa muceniciei.

Dregătorul i-a spus înainte să-l omoare: „Blestemă pe Hristos şi cruţă-ţi bătrâneţile”. Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată nici un rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?” Şi, fiind omorât, a primit cununa mucenicilor din mâna Domnului Iisus Hristos.