Calendar Ortodox: Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei

Sfântul Caliopie a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Fiind chinuiţi creştinii în acea vreme, Caliopie s-a prezentat singur înaintea dregătorului Maxim şi L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos. Drept aceea, dregătorul l-a supus unor cumplite chinuri, iar mai apoi l-a răstignit cu capul în jos, în Vinerea Mare, scrie ziarullumina.ro.

Tot astăzi, îl pomenim pe Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul (†821). Acesta s-a născut în anul 776 din părinţi credincioşi, iar la vârsta de 12 ani a rămas orfan. A intrat de tânăr în monahism şi la vârsta de 28 de ani a fost chemat de cler şi credincioşi să fie arhiereu în cetatea Mitilene, unde a strălucit cu mărturisirea dreptei credinţe, până la bătrâneţi adânci.

 

Ajungând Leon pe tronul împărătesc, a ridicat prigoană asupra Bisericii, chemând la Constantinopol pe mulţi episcopi. Printre ei s-a numărat şi Sfântul Gheorghe, care s-a arătat ostaş viteaz al lui Hristos, biruind cu multă înţelepciune pe vrăjmaşii sfintelor icoane, pe unii făcându-i chiar să recunoască rătăcirea în care se aflau.

Nesuferind mustrările Sfântului, împăratul Leon l-a osândit să fie bătut cu vergi, apoi l-a trimis în surghiun, unde a stat până la sfârşitul vieţii sale. Sosind vremea mutării lui din viaţa aceasta, s-a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârşit al Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul. Moaştele sale au fost aduse mai târziu de credincioşi în Mitilene.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Alexandru Petria – Ion Cristofor

astăzi, 14:21

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, vineri, 6 noiembrie 2026, o nouă ...

Penitenciarul Botoșani este în căutarea unui medic de medicină generală sau medicină de familie!

astăzi, 14:01

Penitenciarul Botoșani scoate la concurs un post de medic specialist / primar confirmat în specialitatea medicină generală/medicină de familie – Cabinet Medical. Se pot prezenta la ...

Tatăl lui Timotei, în fața celui mai crunt diagnostic! Părintele Daniel: ”O formă rară și agresivă de cancer!”

astăzi, 13:06

Teama părinților, dar și suspiciunile medicilor, au acum în față un inamic foarte dur: Timotei este diagnosticat cu o formă rară și agresivă de cancer, după cum a anunțat, astăzi, pr...