Calendar Ortodox: Sf. Mc. Achilina, cea care a fost osândită la moarte pentru mărturisirea credinței în Hristos

Sfânta Achilina (†303) a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind din cetatea Biblos, fiică a unui mare şi strălucit bărbat, anume Evtolmie. Botezată fiind de Episcopul Evtalie şi ajungând la vârsta de 15 ani, aducea la credinţa în Hristos pe fetele de vârsta ei şi crescute împreună cu ea, învăţându-le să se păzească de idoli.

De aceea, a fost pârâtă fericita la dregătorul Volusian şi, fiind adusă spre cercetare, a mărturisit cu mult curaj numele lui Hristos. A fost bătută pentru aceasta cu vergi şi străpunsă prin urechi cu ţepuşe de fier înroşite în foc, însă ea, mărturisind neîncetat credinţa în Hristos, a fost osândită la moarte. Deci, tăindu-i-se capul, s-a mutat la Domnul, iar trupul ei a fost îngropat în cetatea sa, Biblos.

 

Tot astăzi este sărbătorit Sfântul Trifilie, Episcopul Lefcosiei. S-a născut la Constantinopol şi era foarte inteligent şi literat. Încă de tânăr şi l-a ales ca îndrumător pe Sfântul Spiridon al Trimitundei (prăznuit în 12 decembrie).

În vremea aceea, împăratul Constantin al II-lea (337- 340) căzuse grav bolnav şi, nefiind doctor care să-l poată ajuta, s-a rugat Domnului pentru ajutor. În vis i-a apărut un înger care-l îndruma spre un grup de ierarhi, dintre care i-a arătat pe doi, spunând că numai prin ei se va putea vindeca, scrie ziarullumina.ro.

Împăratul a poruncit atunci ca toţi episcopii să se adune la palat, printre ei fiind şi Sfinţii Spiridon şi Trifilie. Şi, într-adevăr, prin mâinile acestor doi episcopi împăratul şi-a găsit vindecarea. Sfântul Trifilie a trecut la Domnul la o vârstă foarte înaintată, prin anul 370.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...

Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier!

astăzi, 11:00

Un accident rutier produs în această dimineață pe raza comunei Hănești s-a soldat cu rănirea unei persoane. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, primii care au aju...