Sfânta Tecla este cea dintâi muceniţă care a pătimit pentru credinţa în Hristos.

S-a născut în Iconia şi a fost ucenica Sfântului Apostol Pavel. Pe la anul 45, când marele Apostol predica Evanghelia în Iconia, Sfânta Tecla, ascultându-l vorbind în casa lui Onisifor, a îmbrăţişat creştinismul şi s-a hotărât să trăiască în feciorie, cu toate că era logodită cu un tânăr de neam bun, Tamir. Părinţii ei, aflând de hotărârea pe care o luase, au bătut-o cumplit, iar Tamir a mers la dregătorul cetăţii şi i-a cerut să-l prindă pe Sfântul Apostol Pavel şi să-l întemniţeze.

CITEȘTE ȘI: "Federația Elisabetei Lipă lansează o licitație în care susține că are nevoie d..."

 

Fiind în primejdie, Sfânta Tecla a plecat în Antiohia Pisidiei, unde era şi Apostolul Neamurilor, iar acolo, un tânăr desfrânat, Alexandru, văzând frumuseţea Teclei, a încercat prin daruri şi ademeniri să o tragă la păcat. Neizbutind, a pârât-o dregătorului cetăţii că este creştină, iar acela a aruncat-o la fiarele sălbatice, dar fiarele nimic nu i-au făcut. Văzând acestea, poporul a strigat ca fericita să fie eliberată din legături şi din temniţă.

Deci, propovăduind în multe locuri şi făcând multe minuni, Sfânta Tecla şi-a încredinţat sufletul în mâinile Domnului la vârsta de 90 de ani. 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Siluan ­Athonitul. S-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, iar la botez a primit numele de Simeon.

Încă de mic voia să Îl slujească pe Hristos, iar la vârsta de 19 ani a dorit să se facă monah, dar tatăl său nu l-a lăsat, ci i-a zis să-şi facă mai întâi stagiul militar. Tânărul Simeon, puternic la trup și chipeș, începe să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui; o viață departe de sfințenia fiorului divin care îl cercetase. Având o excepţională forță fizică, trece prin multe ispite ale tinereții.

Într-o zi, lovește pe un tânăr din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viață, însă, nu după mult timp este trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului şi astfel reînvie în sufletul său chemarea spre monahism. Încă de la începutul căii sale călugăreşti a primit harul lui Dumnezeu şi bucuria isihaştilor care permanent se roagă cu Rugăciunea lui Iisus.

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)