Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. De asemenea, a fost şi diacon al Marii Biserici, trăind pe vremea lui Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare. Creştinii l-au pus pe Pavel Patriarh în Constantinopol, după trecerea la Domnul a Arhiepiscopului Alexandru.

A păstorit Biserica lui Hristos cu multă râvnă, în pace şi în bună rânduială a dreptei credinţe. Întorcându-se împăratul arian Constanţiu din Antiohia, l-a scos din scaun pe Sfântul Ierarh Pavel şi l-a pus în locul său pe arianul Eusebiu al Nicomidiei. Deci, plecând sfântul la Roma, s-a întâlnit acolo cu marele Atanasie, care era şi el scos din scaun de acelaşi împărat, şi cu încă alţi doi episcopi din Răsărit. Constant, fratele lui Constanţiu, care era împărat în Apus, şi Papa Iuliu al Romei au trimis scrisori lui Constanţiu în care cereau reabilitarea celor doi iluştri ierarhi. În urma scrisorilor, atât Pavel, cât şi Atanasie şi-au recăpătat scaunele. Însă, după o vreme, au fost din nou alungaţi, din cauza uneltirilor ereticilor. Atunci, Constant a scris o scrisoare fratelui său, prin care îl ameninţa cu război dacă nu-i va reaşeza pe cei doi ierarhi în treapta de arhiepiscopi ai cetăţilor din care fuseseră alungaţi.

Pentru scurt timp, Sfântul Ierarh Pavel şi-a recăpătat scaunul, însă a fost surghiunit în Armenia, la Cucuz, împăratul aducând de data aceasta în locul său pe ereticul Macedonie. Acest lucru i-a revoltat pe creştinii dreptmăritori. Sfântul Pavel, ajungând în Armenia, a fost încuiat chiar în casa în care locuia, fiind părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare şi nici apă. Deci, după şase zile, arienii, văzând că este încă în viaţă, l-au sugrumat cu însuşi omoforul său. Şi aşa şi-a dat Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul sufletul în mâinile Domnului. 

(Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie)