Calendar Ortodox: Sf. Ier. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)

Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian şi pentru viaţa sa curată şi nespusa lui bunătate a fost făcut arhiereu. Vestind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos a fost întemniţat, dar în timpul lui Constantin cel Mare (306-337) a fost eliberat din închisoare.

Mergând el la Mira, nu a trecut multă vreme şi s-a întrunit cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea. A luat parte la lucrările acestui Sinod Ecumenic din anul 325. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, eliberând din temniţă trei oameni nevinovaţi, care, aflând de timpul când aveau să fie omorâţi, l-au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae pentru a-i izbăvi.

 

De aceea, sfântul ca unul grabnic ajutător s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta din urmă l-a mustrat pentru nedreapta acuzare adusă celor trei oameni, iar pe împărat l-a înştiinţat de nevinovăţia celor trei, scăpându-i astfel de la moarte. Pe lângă aceasta, a făcut şi multe alte minuni.

Păstorind cu multă înţelepciune turma cea duhovnicească încredinţată lui, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a mutat în pace la Domnul, neuitând nici după moarte turma sa. Căci ­în toate zilele Sfântul Ierarh ­Nicolae dădea cu îndestulare binefaceri celor lipsiţi şi îi izbăvea de tot felul de primejdii şi de nevoi pe cei credincioşi, scrie ziarullumina.ro.

Moaştele Sfântului Nicolae se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse de la Mira Lichiei în data de 9 mai 1087. De asemenea, mâna sa se află la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din ­Bucureşti.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...