Calendar Ortodox: Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie (Pomenirea morţilor)

Sfântul Cuvios Tit a trăit pe vremea în care Biserica lui Hristos se confrunta cu erezia iconoclastă. Iubind din tinereţe pe Hristos, fericitul Tit s-a lepădat de lume şi a îmbrăţişat viaţa monahală, trăind într-o mănăstire cu viaţă de obşte, scrie ziarullumina.ro.

Întreaga sa viaţă s-a păzit curat cu trupul şi cu sufletul, ca un înger al Domnului. Astfel, mergea cu multă răbdare înaintea Domnului pe calea cea strâmtă şi cu lupte a vieţii călugăreşti şi avea atâta smerenie şi ascultare, încât strălucea între toţi fraţii cu faptele sale cele bune. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, ajungând un adevărat stâlp al Bisericii în timpuri de prigoană. Lăsând creştinilor un autentic mod de trăire în Hristos, Sfântul Tit, făcătorul de minuni, s-a mutat în pace la cereştile locaşuri.

 

Astăzi, Biserica noastră îi pomeneşte şi pe Sfinţii Mucenici Amfian şi Edesie. Aceştia au fost fraţi după trup şi părăsind locurile natale, au plecat în Cezareea Palestinei, unde s-au încredinţat Sfântului Pamfil, care i-a şi botezat. Sfântul Amfian a pătimit mult pentru Hristos, în timpul împăratului Maximian. Pentru că l-a oprit pe un păgân să aducă jertfe idolilor, a fost prins, spânzurat şi strujit cu unelte ascuţite de fier pe tot trupul, până la oase. Dar el nu a încetat să mărturisească, în chinuri fiind, numele lui Iisus Hristos.

După aceea, l-au înmuiat în untdelemn, l-au aprins cu foc, şi arzând pătimitorul, se topea ca ceara. Însă nici cu această chinuire nu l-au putut birui, ci umplându-se Amfian de o mai mare îndrăzneală, preaslăvea pe Hristos.

Apoi, l-au întemniţat şi după trei zile chinuitorii l-au schingiuit din nou. Văzând că rămâne neschimbat în mărturisirea sa, dregătorul a poruncit ca Sfântul Amfian să fie aruncat în mare. Şi aşa a primit fericitul cununa muceniciei de la Domnul Iisus Hristos. La scurt timp şi fratele său, Edesie, fiind dus în Alexandria, din ordinul dre­gătorului Ierocle, a fost cumplit chinuit, apoi înecat în mare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Din Liveni spre eternitate” – prima ediție a simpozionului cultural-artistic dedicat memoriei marilor personalități culturale ale Dorohoiului! (Foto)

astăzi, 15:37

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, s-a desfășurat prima ediție a simpozionului cultural-artistic „Din Liveni spre eternitate&rdquo...

Codul Galben de vânt puternic a fost prelungit, sunt vizate mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 15:12

Meteorologii au au emis o nouă atenționare Cod Galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 18:00. Vor fi intensificări ale vântului cu viteze la raf...

AJPIS Botoșani: Alocația de stat se acordă în continuare tinerilor care au împlinit 18 ani și urmează cursurile liceale sau profesionale în anul școlar 2026-2027

astăzi, 15:05

Odată cu începerea anului școlar 2026–2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18...