Împreună cu cei ÅŸapte fraÅ£i ai săi, a luat drumul pustiei, făcându-se monah. AÅŸadar, fericitul Pimen îÅŸi ducea zilele ÅŸi anii în pustniceÅŸti nevoinÅ£e, stăruind neîncetat în rugăciuni, sporind în fapte bune ÅŸi întărindu-se cu ajutor de la Dumnezeu împotriva diavolului.
Într-un timp scurt, supunându-ÅŸi trupul în slujba duhului, a ajuns la înălÅ£imea nepătimirii, devenind mare între părinÅ£ii pustiei.
Dregătorul din acel loc a vrut atunci să-l vadă pe Pimen, dar el, gândindu-se că aÅŸa vor începe ispitele ÅŸi mândria, i-a trimis răspuns să nu vină, că nu poate să-l vadă. Mirându-se, dregătorul a recurs la un ÅŸiretlic, închizându-l pe nepotul lui Pimen, cu gândul că părintele din pustie va veni să mijlocească pentru acesta ÅŸi astfel îl va putea vedea. Sora Sfântului Pimen a alergat atunci la el ÅŸi i-a cerut ajutor. Sfântul nu a primit-o ÅŸi nu a vrut să meargă la dregător, dar la rugămintea ei i-a scris dregătorului: „Cercetează după lege ÅŸi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu, nepedepsindu-l, să-l eliberezi!”
Dregătorul s-a mirat atunci de această socotinţă ÅŸi l-a eliberat pe tânăr. Åži a avut Cuviosul Pimen mulÅ£ime de ucenici, cărora le răspundea în pilde, pentru ca ei să înÅ£eleagă învăţăturile Domnului ÅŸi să nu rătăcească de la dreapta credinţă.